Un autoturism s-a răsturnat într-o râpă, la Dâmbu Morii UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În momentul producerii incidentului, în maşină se aflau şoferul şi o femeie. Din fericire, autoturismul nu avea viteză şi s-a oprit într-un copac. Cele două persoane au scăpat tefere, dar au tras o sperietură zdravănă.

Martorii spun că şoferul maşinii, un Peugeot 206, cobora cu maşina o pantă. La un moment dat, bărbatul a oprit preţ de câteva minute, iar când a repornit autoturismul, a ajuns direct în râpă.

  „Cred că roţile erau îndreptate spre râpă şi a când a pornit maşina, a luat-o în râpă. M-am dus repede să văd ce s-a întâmplat. În autoturism se aflau un bărbat şi o femeie, ambii trecuţi de 50 de ani, care cred că erau soţ şi soţie. I-am întrebat dacă sunt în regulă, şi mi-a spus că nu au păţit nimic", a spus Dan Milea, de 24 de ani, localnic.

image
image

Eram pe partea cealaltă a drumului şi am văzut că maşina că s-a întreptat direct spre râpă. Am văzut-o coborând printre crengi, apoi s-a oprit. Am sunat la 112, apoi am plecat cu maşina să aştept echipajele de intervenţie pentru a le arăta unde trebuie să ajungă", a spus Vasile Prodan, de 52 de ani, martor.

image

La faţa locului au sosit patru maşini de intervenţie, dintre care două echipaje SMURD, un echipaj de descarcerare şi o autospecială cu apă şi spumă, care s-a asigurat ca maşină să nu se răstoarne. „Intervenţia a durat în jur de o oră şi jumătate. Cele două persoane care se aflau în maşină au fost transportate cu echipajele SMURD la spital", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.  

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite