Un autobuz cu 25 de pasageri s-a răsturnat între Ghimbav şi Codlea. Din fericire oamenii au scăpat teferi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autobuzul s-a răsturnat pe DN1. FOTOArhivă.
Autobuzul s-a răsturnat pe DN1. FOTOArhivă.

Un autobuz cu 25 de pasageri la bord s-a răsturnat pe DN 1 între Ghimbav şi Codlea, la 10 kilometri de Braşov. Carosabilul extrem de alunecos a dus la producerea accidentului.

Autobuzul  aparţine companiei Codreanu şi făcea curse regulate între Braşov şi Făgăraş. La ieşirea din Ghimbav spre Codlea a derapat din cauza şoselei umede şi s-a răsturnatpe o parte în afara carosabilului. Din fericire pasagerii au scăpat doar cu sperietura. O singură persoană a avut nevoie de ingrijiri medicale. „Un singur pasager a fost rănit uşor. A suferit un traumatism cranio-cerebral şi a fost transportat de echipajul SMURD la Spitalul Clinici Judeţean de Urgenţă Braşov“, ne-a declarat Ciprian Sfeja, purtător de cuvânt la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

Martorii spun că autobuzul a derapat. „Eram undeva în spatele lui la vreo 100 de metri. S-a văzut cum a deparat, iar şoferul a încercat să redreseze, dar nu a reuşit. Şoseaua alunecă foarte tare. A plouat azi noapte şi s-a format o mâzgă care alunecă foarte rău“, a spus un şofer aflat în trafic.

Drumul Naţional 1 nu a fost blocat deoarece autobuzul a ajuns în şanţ în afara părţii carosabile. Poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să circule cu viteză redusă, deoarece la Braşov a plouat toată noaptea, iar şoseaua este deosebit de alunecoasă. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să nu depăşească 50 de km/oră pentru a evita eventualele accidente.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite