Ultimele două concerte din cadrul Festivalului Musica Barcensis

Ultimele două concerte din cadrul Festivalului Musica
Barcensis

Biserica Sfântul Martin va fi deschisă special pentru concert. FOTOArhivă.

Ultimul weekend din august aduce în faţa publicului un concert instrumental susţinut de Ansamblul Quarto D’Oro, sâmbătă, la biserica Sf. Martin din Braşov şi un concert vocal-instrumental al Ansamblului Cantate Domino, duminică, la Prejmer.

Ştiri pe aceeaşi temă

Festivalul Musica Barcensis  ajunge la final la acest sfârşit de săptămână, după ce a reunit timp de 10 săptămâni solişti, ansambluri corale şi instrumentale, tineri muzicieni în devenire, orchestre şi artişti locali, din ţară şi străinătate.

Sâmbătă, 27 august 2016, la ora 19.00, biserica evanghelică Sf. Martin din Braşov va fi gazda Ansamblului Quarto D’Oro, alcătuit din Paul Cristian (spinetă), Renata Gebe-Fugi (vioară), Csata Istvan (viola da gamba) şi Kovari Aranka (flaut drept). Cei patru tineri muzicieni vor concerta aici în premieră, biserica fiind deschisă publicului special pentru acest eveniment.

Duminică, 28 august 2016, la ora 17.00, biserica evanghelică din Prejmer va fi cadrul ultimului concert al acestei ediţii a Festivalului Musica Barcensis. Ansamblul Cantate Domino, format din Roxana Curtgeafar şi Andreea Măzăreanu (vioară), Tiberiu Maniu (viola), Kurt Philippi (violoncel), Klaus Philippi (oboe d’amore) şi Ursula Philippi (orgă), va concerta alături de soliştii Melinda Samson (soprană) din Sibiu şi Matthias Weichert (bas) din Dresda. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: