Turul Bisericilor fortificate, cel mai de succes circuit turistic din Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
brasov cetatea prejmer

Peste 350.000 de turişti, din care jumătate au fost români, au vizitat din aprilie şi până în octombrie fortificaţiile din Transilvania. Potenţialul turistic al bisericilor ar putea fi mult mai mare, având în vedere că doar 15% din cele 170 de lăcaşuri de cult sunt incluse în circuit şi au fost vizitate.

Cele mai cunoscute biserici fortificate vizitate sunt: Prejmer, Hărman, Biserica Neagră din Braşov, Viscri, Biserica din Deal din Sighişoara, Biertan, Mediaş, Sebeş, Bistriţa, Cârţa, Cristian, Cisnădie şi Cisnădioara.

Cea mai vizitată a fost Biserica din Prejmer, singura fortificaţie din România care a primit 3 stele în Ghidul Michelin. A fost vizitată anul trecut de prinţul Charles. A fost construită în 1218 de către Cavalerii Teutoni, în stil gotic şi este înscrisă pe lista patrimoniului cultural modial UNESCO. Biserica adăposteşte unul dintre cele mai vechi altare din Transilvania, pictat în secolul al XV-lea, dar şi o orgă din 1803, denumită „orga morţii", datorită sunetelor menite să-i sperie pe atacatori. 

Pentru a se apăra de invaziile turceşti, locuitorii aşezării, la origine saşi, construiesc în secolul al XV-lea zidurile Cetăţii Ţărăneşti. Cetatea are forma unui cerc care înconjoară Biserica Evanghelică, ziduri înalte de 12 metri şi groase de 3-4 metri. De-a lungul fortificaţiei sunt dispuse odăiţe, care aparţineau fiecărei familii din comună. În cazul unei invazii, toate familiile se retăgeau în cetate cu provizii, până trecea pericolul.

Ca şi alte monumente din Transilvania, Biserica Fortificată de la Prejmer a suferit numeroase intervenţii, dar în urma restaurării întreprinse de Direcţia Monumentelor, între 1960-1970 şi-a căpătat forma iniţială. Astăzi este cea mai bine păstrată şi cea mai puternică biserică-cetate medievală din estul Europei.

Legendele cetăţii care au dăinuit peste ani

Cetatea era un punct strategic important, cu bastioane, porţi de fier şi poduri care se ridicau. Legenda spune că la una dintre invaziile barbare, un tătar a fost lovit în cap de „dintele" unei porţi de fier şi atât de tare îi era capul, încât a sfârşit prin a-l rupe. Aşa au ales oamenii să-şi explice existenţa unei porţi de fier „ştirbe" din interiorul cetăţii.

O altă legendă, cunoscută în majoritatea cetăţilor medievale din Ţara Bârsei, spune că, în cazul în care un cuplu se certa, era pedepsit să locuiască mai mult timp în „odaia împăcării". Cei doi soţi erau obligaţi să supravieţuiască cu un singur tacâm şi un singur blid. Această „condamnare" ducea inevitabil la reluarea relaţiilor dintre soţi.

Program de vizitare

Din 1992 Fundaţia Saşilor Transilvăneni din Munchen patronează întregul ansamblu. De atunci au fost realizate ample lucrări de restaurare. Pe timp de vară, cetatea poate fi vizitată de luni până vineri între 9-00 şi 17.00, sâmbăta până în ora 15.00, iar duminica şi lunea este închisă. Iarna, în schimb, puteţi vizita cetatea de luni până sâmbătă în intervalul 9.00-15.00.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite