Turist belgian salvat de jandarmi şi salvamontişti după ce a stat trei zile izolat în munţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un turist din Belgia a fost salvat din masivul Piatra Craiului, după o operaţiune dificilă din cauza vremii. Bărbatul a stat izolat trei zile.

Turistul plecase în drumeţie în Piatra Craiului înainte ca vremea să se înrăutăţească. Vineri noaptea însă a început să ningă şi au urmat două zile de viscol şi temperature negative. Bărbatul a rămas blocat în zona refugiului Comisul şi nu a mai putut coborî de pe munte. A fost salvat de jandarmi şi salvamontişti.

„Jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montani Zărneşti, împreună cu doi salvamontişti din cadrul Serviciului Salvamont Zărneşti au acţionat pentru salvarea unei persoane de sex masculin aflată în dificultate care a fost surprinsă de schimbările meteo în zona refugiului Comisul din masivul Piatra Craiului. După o deplasare pe timp de noapte şi prin zăpadă viscolită, jandarmii şi salvamontiştii au ajuns în zona refugiului, găsind persoana în cauză, care se afla izolată pe munte de trei zile. Deşi era bine echipată pentru trasee montane, schimbările bruşte ale condiţiilor meteo au pus-o în dificultate, împiedicând-o să înainteze către oraşul Zărneşti. După ce i-au fost oferite haine de schimb şi ceai cald pentru a se încălzi, persoana a fost transportată la spitalul oraşului Zărneşti pentru a i se verifica starea de sănătate“, se arată în postarea de pe Facebook a Jandarmeriei Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite