Tren metropolitan la Braşov, în doi sau trei ani. Din ce cauză traficul este atât de aglomerat în prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tren metropolitan la Braşov în doi sau trei ani FOTO Primăria Braşov
Tren metropolitan la Braşov în doi sau trei ani FOTO Primăria Braşov

La Forumul Oraşelor Verzi, Tudor Măcicăşan a explicat cum poate avea Braşovul tren metropolitan în cel mult doi sau trei ani şi care ar fi avantajele unui astfel de transport

Braşovul ar putea avea tren metropolitan în cel mult doi sau trei ani, dacă va demara procedurile în cel mai scurt timp. Este opinia lui Tudor Măcicăşan, unul dintre cei mai cunoscuţi experţi români în trafic şi transport public, participant la Conferinţa Internaţională de Politici Publice de Mediu, care are loc la Braşov, în cadrul Forumului Oraşelor Verzi (FOV). 

Ideea utilizării trenului pentru transportul în comun în Braşov a încolţit încă în timpul administraţiei precedente, când primar era George Scripcaru. De la alegerea în funcţia de primar, Allen Coliban a arătat o preocupare constantă pentru găsirea de soluţii alternative în domeniul mobilităţii. 

Una dintre acestea a fost utilizarea trenului pentru transportul în zona metropolitană, un mijloc de transport ecologic şi comod, care poate reduce aglomeraţia din traficul din jurul Braşovului şi chiar din oraş. 

Tudor Măcicăşan a prezentat mai multe studii de caz pentru introducerea transportului metropolitan feroviar în mai multe oraşe din România, trecând în revistă etapele, necesarul de investiţii, dar şi beneficiile pe care introducerea acestui sistem de transport le aduce pentru comunitate.  

„Primăria, pe de o parte, trebuie să pregătească materialul rulant şi operatorul, unde există finanţări, proiect la care lucrăm. Pe de altă parte, trebuie să lucreze activ cu CFR Infrastructură, Ministerul Transporturilor, implicit, să amenajeze noile puncte de oprire, care sunt în curtea CFR Infrastructură, dar trebuie amenajate mai ales de primărie, pentru serviciul pe care o să-l opereze şi aici un parteneriat este cheia. 

Nu vorbim de gări, în nici un caz, ci de nişte staţii minimale, similare cu staţiile de autobuz, unde să existe un adăpost minimal şi o infrastructură de taxare. Cred că primele servicii ar putea circula în doi-trei ani. O achiziţie de trenuri e un lucru extrem de complex, dacă merg prost lucrurile, se contestă şi se ajunge în instanţă, se poate întinde pe mai mulţi ani. De asta e important să se demareze cât mai repede toate procedurile, dar realist. Dacă nu sunt probleme, în trei ani am putea avea trenuri metropolitane în jurul Braşovului”, a explicat Tudor Măcicăşan.

Avantajele trenului metropolitan

Specialistul în transporturi a explicat şi cum ar putea fi pusă în practică ideea şi care ar fi avantajele existenţei unui tren metropolitan. 

„Reducerea numărului de maşini de pe străzi are legătură, pe de o parte, cu capacitatea trenurilor, pe de altă parte, cu cadenţa. La un serviciu mediu, cu un tren la jumătate de oră şi garnituri de trei vagoane ar putea să ducă cel puţin două mii de oameni pe oră sens, dintre care, aş spune, că jumătate ar veni din rândul şoferilor uzuali, din rândul navetişti cu automobilul, iar jumătate din alte moduri de transport, mai ales transportul public existent, rutier. 

Un tren metropolitan ar face acea rută considerabil mai repede şi mai mai puţin stresantă, un confort mai mare, şi cu posibilitatea de a aduce o bicicletă sau un cărucior mult mai uşor. În principiu, un tren ar trebui să fie mult mai atractiv, dacă nu este operat greşit şi are destule legături strategice în oraş, cu sistemul de transport de suprafaţă”, a mai spus Măcicăşan.

Acesta a mai explicat că oraşele din România sunt construite în aşa fel încât să încurajeze utilizarea automobilului. Pentru ca oamenii să renunţe la maşina personală şi să utilizeze alte mijloace pentru mobilitate, mai puţin poluante, este nevoie de o altă gândire a mediului urban şi periurban. 

Prezent la conferinţa de la Braşov, Ambasadorul Elveţiei, Excelenţa Sa Arthur Mattli, a explicat că şi în ţara din care vine se foloseşte pe scară largă transportul metropolitan cu trenul şi soluţia este una care funcţionează foarte bine de zeci de ani. 

Vă mai recomandăm:

Pompierii braşoveni îşi deschid porţile de Ziua Armei

Obiectiv îndrăzneţ pentru Braşov: reducerea cu 55% a poluării cu dioxid de carbon până în 2030. În ce an îşi propune oraşul să nu mai emită deloc CO2

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite