Trei bărbaţi au fost prinşi în timp de furau o bucată de şină de cale ferată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hoţii au pus în pericol siguranţa circulaţiei deoarece şina pe care au furat-o ghida trenurile în zona respectivă, iar aceastea ar fi putut deraia.

Poliţiştii de la Transporturi Braşov au prins în flagrant trei bărbaţi cu vârste de 37, 29, respectiv 18 ani,  care au sustras de pe magistrala CFR,  între staţiile Stupini şi Bod, un cupon de contraşină exterioară de cale ferată şi componentele aferente acestuia. Cei trei hoţi au cauzat astfel un prejudiciu de 21.800 de lei. Din fericire piesa a fost recuperată.

Bărbaţii  au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor  de furt calificat şi distrugere. „Bărbaţii au fost prezentaţi Judecătoriei Braşov cu propunerea de arestare preventivă, împotriva lor  luându-se următoarele măsuri: faţă de bărbatul de 29 de ani, s-a dispus  măsura  arestării preventive pentru o  perioadă de 30 zile; iar faţă

de ceilalţi doi bărbaţi s-a dispus măsura controlului judiciar. Prin faptele săvârşite de cei trei s-a pus în pericol siguranţa circulaţiei pe calea ferată. Contraşina sustrasă  avea rolul de a ghida trenurile în timpul tranzitării tronsonului respectiv, existând pericolul deraierii trenurilor de marfă sau de călători dacă faptă nu era identificată şi remediată în timp util. Aceştia riscă pedepse cu închisoarea cuprinse între 3 şi 10 ani“ se arată într-un comunicat al Poliţiei Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite