Trei ani de la moartea portarului stegar Ibrahim Dossey

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul acesta, pe 24 noiembrie, Dossey ar fi împlinit 39 de ani. Foto: Adevărul
Anul acesta, pe 24 noiembrie, Dossey ar fi împlinit 39 de ani. Foto: Adevărul

În memoria fostului goalkeeper ghanez, Liga Suporterilor Stegari va organiza cea de-a treia ediţie a Turneului „Ibrahim Dossey", eveniment organizat în scop caritabil.

Începând de astăzi şi până duminică, Liga Suporterilor Stegari în parteneriat cu Direcţia de Sport şi Tineret Braşov, organizează cea de-a treia ediţie a Turneului Memorial şi Caritabil „Ibrahim Dossey", care se va juca pe terenul sintetic de fotbal din Parcul „Tractorul".

Ajutor pentru familia lui Dossey

Turneul de fotbal organizat în memoria fostului portar al echipei FC Braşov, Ibrahim Dossey, care a decedat pe 9 decembrie 2008, începe, să devină un eveniment cu tradiţie pentru Braşov. Caracterul caritabil al competiţiei este dat de faptul că toate echipele înscrise pentru a participa la Turneul „Ibrahim Dossey" achită o taxă de înscriere care va fi donată familiei fostului portar stegar, respectiv soţiei Ioana şi fiicei lor, de numai şapte ani, Jennifer.

Banii adunaţi de către braşoveni vor ajunge la Ioana şi Jennifer Dossey

Banii adunaţi de către braşoveni vor ajunge la Ioana şi Jennifer Dossey

În acest an, taxa de înscriere este în valoare de 150 de lei echipă, un total de 24 de echipe urmând a se duela în weekend pentru trofeul competiţiei. De asemenea, vor fi premiaţi cel mai bun jucător (o minge de fotbal) şi cel mai bun portar al turneului (un tricou cu numele şi numărul lui Dossey, oferit de FC Braşov).

Primul meci al turneului va începe astăzi, la ora 11.20, iar Finala Mare se va juca duminică de la ora 14.50. „Suntem convinşi că şi ediţia de anul acesta va onora cum se cuvine memoria unui om şi fotbalist deosebit", a precizat Răzvan Dobrică, purtător de cuvânt al Ligii Suporterilor Stegari.

În fatidica zi de 13 septembrie, Dossey a fost implicat într-un grav accident de circulaţie aproape de Breaza, judeţul Prahova. Portarul era în maşină cu soţia, fetiţa şi nepoata, însă goalkeeper-ul a avut cel mai mult de suferit.

În urma incidentului, Dossey a suferit o fractură de craniu cu înfundare. După aproape trei luni de comă profundă, ghanezul a încetat din viaţă, la doar 36 de ani, în urma unui stop cardio-respirator, pe patul Spitalului Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, din Bucureşti. Ibrahim Dossey a fost înmormântat la Hârşova, în judeţul Constanţa, după obiceiurile religiei islamice.

S-a opus blatului

Portarul a rămas în istoria fanilor braşoveni după celebrul meci FC Braşov - FCM Bacău, scor 2-0, disputat în anul 2001. Astfel, toate cărţile erau făcute pentru un succes al moldovenilor.

Însă, Dossey nu a ştiut că trebuie să se dea la o parte şi a apărat senzaţional în acea partidă şi a dejucat tentativa de blat a oficialilor celor două cluburi de fotbal. Alături de Dossey, Alexandru Andraşi a evoluat „pe bune", marcând cele două goluri pe finalul meciului.

Născut la Accra, în Ghana, pe data de 24 noiembrie 1972, Ibrahim Dossey a ajuns în România în anul 2000, cu ajutorul antrenorului român Petre Gavrilă. În acelaşi ani, goalkeeper-ul ghanez a semnat cu FC Braşov, grupare pentru care a evoluat până în 2003.

Ibrahim Dossey avea în palmares şi o medalie de bronz cucerită cu Naţionala Ghanei sub 23 de ani, la Olimpiada din 1992, de la Barcelona, aceasta fiind prima medalie olimpică obţinută de un stat african.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite