Traficul feroviar, blocat între Ploieşti şi Braşov din cauza unor copaci căzuţi pe calea ferată, reluat pe firul II, între Timişu de Sus şi Predeal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Circulaţia feroviară, blocată, marţi seară, între Ploieşti şi Braşov, din cauza unor copaci căzuţi pe calea ferată, a fost reluat, la ora 20.45, pe firul II, între Timişu de Sus şi Predeal.

Conform CFR, la ora 20.45 a fost reluat traficul feroviar pe firul II, între Timişu de Sus şi Predeal, trenurile circulând cu locomotive Diesel.

Pe firul I se intervine în continuare pentru remedierea deranjamentului la firul de contact, astfel încât pe acest sens trenurile să poată circula în condiţii normale (cu locomotive electrice).

Traficul feroviar a fost blocat pe Magistrala 300 Ploieşti - Braşov în jurul orei 17.00, din cauza unor copaci cazuţi pe calea ferată.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Ciprian Sfreja, a declarat pentru News.ro că un copac a căzut peste un tren cu pasageri care circula spre Capitală, fără a se înregistra victime, iar un alt copac a căzut pe calea ferată, între localităţile Timişu de Sus şi Predeal.

La ora 20.00, opt trenuri staţionau în gările de pe traseu (cinci în Braşov şi trei în Predeal), urmând să ajungă la destinaţie cu întârzieri.

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), precizează CFR Călători.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite