Specializări fără căutare la Universitatea Transilvania din Braşov

Specializări
fără căutare la Universitatea Transilvania din Braşov

Universitatea Transilvania are 18 facultăţi. FOTOArhivă.

Dacă la majoritatea facultăţilor, numărul de candidaţi a depăşit sau s-a apropiat mult de numărul de locuri, există două specializări unde an de an locurile rămân neocupate. Facultăţile sunt menţinute pentru că există cerere pe piaţa muncii, spun reprezentanţii universităţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

La Facultatea de Ingineria Lemnului, anul acesta, sunt disponibile 90 de locuri bugetate şi alte 63 cu taxă. Pe cele 153 de locuri s-au înscris însă doar 39 de candidaţi. Asta în condiţiile în care facultatea este unică în ţară. Nici în anul 2015 situaţia nu a fost mult mai bună. În sesiunea din iulie s-au înscris 73 de candidaţi.

O situaţie similară este şi la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, unde sunt 135 locuri bugetate şi alte 178 cu taxă. Practic pe 313 locuri s-au înscris doar 71 de candidaţi. Anul trecut, în sesiunea din iulie, au fost înscrişi 76 de candidaţi.

Reprezentanţii Universităţii Transilvania spun că specializările sunt meţinute deoarece există cerere din piaţa munţii. „Suntem o universitate de stat şi meţinem aceste specializări deoarece există o cerere mare din mediul de afaceri, din piaţa muncii. În fiecare an ne confruntăm cu aceeaşi problemă: Cererea din piaţă este mai mare decât numărul de absolvenţi pe care îi avem. În plus Facultatea de Inginerie a Lemnului este singura din România. Poate atunci când mediul de afaceri va explica mai bine care sunt avantajele acestor specializări şi faptul că există locuri de muncă, atunci şi tinerii vor fi mai receptivi. Noi o să procedăm ca şi în anii trecuţi, iar în toamnă vom redirecţiona locurile care nu se ocupă spre facultăţile unde sunt mai multe solicitări“, ne-a declarat Liliana Rogozea, prorector relaţii publice în cadrul Universităţii Transilvania Braşov.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: