Beneficiul mai puţin vizibil al petrecerii Crăciunului ca la carte. Ce minuni face pentru psihic mirosul cetinii de brad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crăciunul este aşteptat cu nerăbdare în special de către copii. Psihologii explică faptul că sărbătoarea este o bucurie şi pentru adulţi, care se întorc periodic la „magia” unui nou început.

Semnificaţia religioasă a Crăciunului este naşterea Mântuitorului Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu trimis pe pământ să ajute oamenii să devină mai buni, mai credincioşi, mai îngăduitori. Aceasta sărbătoare semnifică naşterea, creaţia şi veşnicia Universului.

„Oamenii maturi sau cei deja bătrâni sunt emoţionaţi amintindu-şi de copilărie, de darurile de Crăciun pe care le primeau chiar şi cei săraci. Când eram copii nu prea înţelegeam de ce Moş Crăciun aducea unor copii mai multe daruri, iar altora mai puţine. Explicaţia venea de obicei din partea părinţilor şi era foarte simplă: Moş Crăciun aduce cadouri mai multe copiilor care au fost foarte cuminţi. Acesta este şi astăzi un argument foarte serios şi este o motivaţie puternică pentru copii care se străduiesc să devină mai cuminţi, mai harnici şi mai ascultători pentru ca anul viitor să primească mai multe daruri”, spune psihologul braşovean Aurelian Danu, membru al Asociaţiei Judeţene a Psihologilor.

Iată cum regăsim în această simbolistică valorile reale ale vieţii: iubirea, bunătatea, dorinţa de comunicare şi de împărtăşire cu ceilalţi a bucuriilor, a necazurilor, a ceea ce ni s-a întâmplat peste an.

Dar când începe de fapt Crăciunul?

Pentru mulţi dintre noi Crăciunul nu se restrânge strict la acea zi unică în care s-a născut Mântuitorul, ci este mai degrabă se extinde ritualic mult înainte, mai precis odată cu intrarea în postul Crăciunului, adică cu aproximativ 40 de zile înainte. Fără a zăbovi prea mult în semnificaţia postului putem afirma că acesta are menirea de a ne purifica şi de a ne pregăti pentru cea mai mare sărbătoare a anului.

În această perioadă acest ritual al pregătirilor se intensifică odată cu debutul lunii decembrie şi Moş Nicolae. Ritualul Crăciunului înseamnă să pregătim cadourile pentru cei dragi – pe care nu mai ştim unde să le ascundem – înseamnă curăţenia casei şi împodobirea ei, împodobirea bradului, transmiterea de mesaje celor dragi, înseamnă să ne pregătim pentru bunătăţile şi mesele bogate organizate de Crăciun alături fiind cei dragi. Iată cum această sărbătoare este foarte puternic “trăită” de către fiecare dintre noi, la intensitate maximă, o perioadă de timp mult mai lungă, “trăind” astfel ritualul de Crăciun, cel care ne introduce şi ne pregăteşte pentru această sărbătoare.

Prin parcurgerea acestui ritual ne facem un bilanţ al realizărilor sau eşecurilor de peste an, ne aducem aminte de semnificaţia verbului “a dărui”, ne aducem aminte de iubirea, înţelegerea şi comunicarea cu ceilalţi.

„Astfel, cu cât de mult parcurgem fiecare dintre noi, în mod individual, acest ritual al Crăciunului, cu atât mai intensă va fi bucuria acestei sărbători, descoperindu-ne bunătatea, iubirea faţă de cei apropiaţi şi comuniunea şi comunicarea cu cei din familie, rude, prieteni sau cu vecinii noştri. Toate acestea devin posibile prin întreaga simbolistică a acestei sărbători”, precizează Danu.

Bradul de Crăciun

image

Bradul, aşa cum dovedesc sursele documentare, a apărut în a doua jumătate a secolului al IX-lea, probabil pe filiera legăturilor cu lumea germanică. Bradul, în tradiţia noastră, era legat de momentele importante ale vieţii - naştere, căsătorie, moarte. Pe scurt, bradul simboliza ideea de pom al vieţii. Este interesant că în unele părţi ale lumii germanice, podoabele de pom nu erau chiar întâmplătoare. Se puneau mere, nuci, corabia, care simboliza biserica, crucea, îngeraşii, lumânările.

„Împodobirea bradului reprezintă în primul rând un prilej de socializare în familie, un prilej de comunicare şi cunoaştere mai profundă a celuilalt, o modalitate prin care împărtăşim bucuria acestei sărbători şi ne “anunţăm” disponibilitatea de a primi colindători, de a arăta că ne respectăm obiceiurile şi credinţa într-un nou început, în noi înşine, în ceilalţi. Arătăm că avem disponibilitatea de a “ierta” şi de a o lua de la capăt. Toate acestea sunt amplificate de mirosul de cetină, de mirosul de brad, fără de care Crăciunul ar fi ca şi inexistent”, spune psihologul braşovean.

Mireasma bradului poate fi considerată un adevărat elixir în afecţiunile de plămâni. Pe timp de iarnă, exista obiceiul ca, la căpătâiul bolnavilor de plămâni, să fie puse ramuri de brad proaspăt zdrobite, acestea având recunoscut un rol tămăduitor. Mai mult, în satele de munte, răşina de brad era utilizată pentru a realiza fumigaţii în biserică, dar şi ca leac care alunga boala, necazul şi spiritele rele.

Bunătăţurile de Crăciun

Masa noastră de Crăciun este, ca orice masă în familie, un pic mai lungă decât de obicei, mâncăm un pic mai relaxaţi decât de obicei, nu ca şi cum ne-am face datoria de a sta la masă, ci şi pe cea că nu trebuie să facem nimic după: porcii sunt mai puţini, vecinii vin în vizită, televizorul stă mereu aprins, poate tot ce mai avem de făcut e ceva mujdei în plus…

Masa de Crăciun facilitează comunicarea şi comuniunea cu cei dragi, cu familia. Reprezintă momentul când fiecare vine cu contribuţia lui - ba că e mai bun cu smântână, ba fără, ba cu ulei, ba fără - pentru cratiţele mari de carne (prăjită şi pe grătar) pentru toate gusturile. Iar alături de aceastea o ţuică sau un vin fiert cu mere şi scorţişoară fac ca viaţa să arate altfel”, explică psihologul bucuria petrecerii Crăciunului în familie.

Aromoterapie de Cărciun: scorţişoara, citricele şi celelalte miresme

mirodenii de pus in vinul fiert

Scorţişoara este unul dintre cele mai vechi condimente, cunoscute încă din Antichitate. Scorţişoara a fost un component principal în terapia medicală asiatică de mii de ani, constatându-se efecte benefice în multe afecţiuni. Pentru buna funcţionare a aparatului digestiv are rol în combaterea balonărilor şi aerofagiei, indigestiei, diareii, precum şi a crampelor la nivelul abdomenului superior.

De asemenea, are rol stimulativ al secreţiei salivare şi gastrice şi al mişcărilor intestinale (peristaltism). Ca element din farmacia naturii, scorţişoara alungă oboseala fizică şi intelectuală şi stările de stres, calmează durerile reumatismale, artrozice şi nevralgiile, având efecte relaxante după masajul cu ulei, combate unele afecţiuni genitale (dismenoree, metroragii) apărute la eforturi fizice sau în timpul sarcinii, ameliorează durerile de dinţi şi măsele prin tamponări locale cu tinctură de scorţişoară, contribuie la vindecarea rănilor.

Portocale, mere coapte şi gutui

Citricele – dincolo de rolul lor de a compensa excesul produselor din carne prezente pe masa de Crăciun – reprezintă şi o veritabilă sursă naturală de energie şi bună-dispoziţie. Citricele au de asemenea un efect puternic asupra sistemului nervos, atenuând fluctuaţiile dispoziţiilor psihice şi mentale şi de asemenea ajutând la eliminarea stărilor depresive şi ale anxietăţii.

Acidul folic (vitamina B9) conţinut de citrice contribuie la formarea de celule sănătoase şi joacă un rol foarte important în prevenirea anomaliilor sistemului nervos. Acidul folic este cel care reglează eliberarea de serotonină (hormonul bunei-dispoziţii) în organism.

Merele coapte cu sos de vanilie sunt un desert perfect pentru iarnă, foarte sănătos şi uşor de făcut. Aroma merelor coapte ne aduc întotdeauna aminte de copilărie şi de masa de Craciun. Merele coapte sunt un excelent pansament pentru stomac. Nu degeaba se spune că merele ţin doctorul departe. Ele conţin vitamine şi minerale binefăcătoare pentru organism, cum ar fi vitaminele C şi A, acid folic şi potasiu. În plus, ele protejează mucoasa gastrică, sunt sursă de fibre şi uşurează digestia.

De asemenea, denumite popular şi „merele de aur”, gutuile, fructele specifice acestui sezon, sunt recunoscute pentru proprietăţile lor în medicina naturistă. Aceste fructe sunt un adevărat izvor de sănătate pentru organism. Cu o aromă inconfundabilă, gutuile au un conţinut foarte bogat de vitamine şi minerale. Gutuile sunt indicate şi în caz de depresie, deoarece substanţele eterice care se găsesc în acest fruct au proprietăţi antidepresive. În aceste cazuri se recomandă ca după fiecare masă să se consume câte o jumătate de gutuie opărită în miere fierbinte.

Ritualul colindelor şi colindătorii

image

Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la peştera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus şi bucurându-se de acest semn ceresc şi de glasul îngerilor au vestit degrabă în cetatea Betleemului “minunea” la care au fost martori. Colindul este o nepreţuită zestre spirituală, pe care o moştenim din moşi-strămoşi.

El este sfânt, pentru că transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. Dar colindul este bun şi pentru că această veste are menirea să slujească vieţii, să aducă atâta bine în lume şi între oameni. Din vremuri vechi, colindele, datinile şi obiceiurile noastre de Crăciun au fost o adevărată “şcoală” de virtuţi morale, întărind simţămintele de fraternitate, comuniune, bunătate, dăruire şi de bună înţelegere.

Colindătorii le cantă cu credinţa sinceră că sunt solii unei lumii mai bune, cu binecuvântarea Domnului care a venit între noi. Colindele ne înalţă sufleteşte, ne înnoiesc făptura interioară, ne apropie unii de alţii, ne fac mai buni, mai iubitori, mai iertători, mai credincioşi, într-un cuvânt ne “picură” în suflete acea linişte şi acel echilibru moral ce ne este atât de necesar în călătoria vieţii.

În concluzie, sărbătoarea Crăciunului de astăzi, nu este numai marketing, ci şi o regândire a locului omului în Univers, mergându-se pe existenţa eminamente seculară, în acelaşi loc. Este o schimbare de mentalitate şi de raport între om şi divinitate. Astăzi – mai mult ca niciodată -sărbătoarea s-a transformat în serbare, mai mult din raţiuni de destindere, şi nu pentru că sărbătoarea în sine înseamnă ceva pentru om.

„În fapt, sărbătoarea Crăciunului este una dintre ofertele pe care Dumnezeu le face omului. Individul o acceptă sau nu acceptă. De el depinde“, conchide psihologul braşovean Aurelian Danu.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite