Scenariu de Paşte. Ziua pe pârtie, noaptea la biserică şi a doua zi pe plajă. În ce condiţii se va putea întâmpla

Scenariu de Paşte. Ziua pe pârtie, noaptea la biserică şi a doua zi pe plajă. În ce condiţii se va putea întâmpla

În Poiana Braşov s-ar putea schia până la 1 mai FOTO Dorin Drăgoi

După ninsoarea de miercuri, Primăria Braşov se gândeşte să prelungească sezonul de schi chiar până la începutul lunii mai. Astfel, de la schi s-ar putea merge la slujba de Înviere, iar de acolo direct pe plajă.

Prelungit la sfârşitul lunii martie până în data de 18 aprilie, sezonul de schi din Poiana Braşov ar putea fi prelungit chiar până la finalul acestei luni. 
 
Nu stratul de zăpadă sau starea pârtiilor sunt factorii decisivi în ce priveşte această decizie, ci rentabilitatea din punct de vedere economic. 
 
Autorităţile locale urmează să primească datele din această săptămână în ce priveşte numărul de persoane care au utilizat transportul pe cablu, vor analiza cheltuielile făcute cu această activitate şi încasările şi, în urma unei analize complete, vor lua o decizie. 
 
Sezonul de schi a fost deschis în această iarnă mult mai târziu decât de obicei. Lipsa zăpezii şi temperaturile ridicate din luna decembrie a anului trecut, care au făcut imposibilă producerea zăpezii artificiale, au condus la amânarea debutului sezonului până la începutul anului 2021. 
 
Iniţial, se prevedea că sezonul de schi va dura până la 28 martie, însă ninsoarea abundentă de la mijlocul lunii martie a făcut ca autorităţile locale să prelungească, printr-o hotărâre de consiliu local, sezonul de schi până în data de 18 aprilie. A fost prelungit şi contractul cu firma de transport pe cablu care aparţine omului de afaceri George Copos, astfel că sezonul a putut continua fără probleme. 
 
Surpriza a venit zilele acestea, mai exact miercuri, 7 aprilie, când a nins din nou foarte mult. 
 
„Săptămâna viitoare vom face o analiză, atât din punct de vedere al evoluţiei incidenţei la nivelul municipiului Braşov şi la nivelul întregii ţări – având în vedere că Poiana este o staţiune unde vin foarte mulţi turişti – cât şi o analiză a ceea ce înseamnă domeniul schiabil: stratul de zăpadă şi condiţiile în care se schiază şi vom lua o decizie după ce vom face această analiză. În acest moment ştim sigur că, până în 18 aprilie, se poate schia în Poiana Braşov”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea. 
 
Reprezentantul municipalităţii spune că prelungirea până la începutul lunii mai a sezonului de schi depinde foarte mult de respectarea normelor din staţiune. 
 
Dacă municipalitatea va hotărî să prelungească sezonul până la 1 mai, braşovenii ar putea merge în 30 aprilie la schi, ar participa la slujba de Înviere, după care, în 2 mai ar putea fi pe plajă, la Marea Neagră, după ce s-a anunţat deschiderea sezonului estival chiar de Paşte. 
 
Vă mai recomandăm: 
 
 

 

În Poiana Brașov s-ar putea schia până la 1 mai FOTO Dorin Drăgoi

Imagini din aceeasi galerie
  • În Poiana Brașov s-ar putea schia până la 1 mai FOTO Dorin Drăgoi
  • În Poiana Brașov s-ar putea schia până la 1 mai FOTO Dorin Drăgoi
  • În Poiana Brașov s-ar putea schia până la 1 mai FOTO Dorin Drăgoi
  • În Poiana Brașov s-ar putea schia până la 1 mai FOTO Dorin Drăgoi
  • În Poiana Brașov s-ar putea schia până la 1 mai FOTO Dorin Drăgoi
  • În Poiana Brașov s-ar putea schia până la 1 mai FOTO Dorin Drăgoi
  • În Poiana Brașov s-ar putea schia până la 1 mai FOTO Dorin Drăgoi
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările