Săcele este cel mai aglomerat municipiu al judeţului şi singurul în care numărul locuitorilor a crescut în ultimii 10 ani

Săcele este cel mai aglomerat
municipiu al judeţului şi singurul în care numărul locuitorilor a crescut în
ultimii 10 ani

Braşovenii din zona Făgăraş au plecat pe capete în străinătate.

Dacă per total Braşovul a pierdut 100.000 de locuitori, orasul Săcele a câştigat 1.000 de locuitori în ultimii zece ani.

Municipiul Săcele a reuşit să depăşească cu 94 de locuitori Făgăraşul, care era cel mai mare după Braşov, până acum. Astfel, dacă în 2002 Săcelele avea 29.915 locuitori, în 2011, a ajuns la 30.798. În schimb, la Făgăraş, populaţia a scăzut de la 44.931, în 1992, la doar 30.714, acum doi ani. Statisticieniii spun că scăderea este cauzată de migraţia populaţiei.

„În judeţul nostru, sporul natural a fost pozitiv şi a contat doar migraţia din ultimii ani. La nivel naţional, populaţia a scăzut cu 20% în special din cauza sporului natural care a fost negativ şi în proporţie de 78% din cauza migraţiei. Acum, speranţa de viaţă a crescut, per total, de la 70,88 de ani, în 1992, la 75,27 de ani, în 2011. De exemplu, în 1992 bărbaţii aveau o speranţă de viaţă de 67,24 de ani, iar femeile de 74,87 de ani, iar acum, bărbaţii au o speranţă de viaţă de 71,64 de ani şi 78,88 de ani”, a explicat Ion Popescu, şeful Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov. 

Şi în localităţile din jurul Braşovului unde s-au construit cartiere rezidenţiale populaţia a crescut. Oamenii au lăsat traiul de la blocuri pe unul liniştit la casă.

La Sânpetru sunt 3.309 localnici, cu 1.510 mai mulţi faţă de acum 21 ani şi 1.310, faţă de acum 11 ani. La Tărlungeni populaţia a crescut cu 1.407 persoane faţă de 1992, ajungând la 6.913 localnici, iar la Hărman sunt 4.280 de locuitori, cu 977 mai mulţi decât acum 11 ani.  Populaţia este în scădere şi tot mai îmbătrânită în zona Bran-Moieciu.

Pe aceeaşi temă:

Braşovul a pierdut 100.000 de locuitori

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: