S-a stins Aurel Ursu, unul dintre cei mai cunoscuţi luptători anticomunişti. A fost coleg de celulă cu fratele lui Emil Cioran

Teofil Mija şi Aurel Ursu, doi luptători neînfricaţi împotriva regimului comunist, s-au reîntâlnit în Ceruri

Puţini au scăpat din temniţele comuniste. Şi tot mai puţini mai trăiesc astăzi să povestească ororile acelor vremuri. Unul dintre luptătorii împotriva regimului totalitar a fost Aurel Ursu (foto – dreapta – bunul prieten al doctorului Teofil Mija – foto stânga, un alt cunoscut luptător braşovean), închis pentru că i-a ajutat pe cei din rezistenţă. Aurel Ursu s-a stins şi va fi înmormântat în Şcheii Braşovului.

Aurel Ursu a fiost închis la Aiud, loc de întemnişare şi exterminare, unde comuniştii au îngropat, în cimitirul denumit de localnici „Râpa Robilor”, elita rezistenţei româneşti. Detinuţii erau îngropaţi  noaptea, pe ascuns, fără să li se pună cruce la căpătâi. Nu se ştie numărul lor. Se ştie doar că, atunci când se săpa câte un mormânt nou în cimitir, lopeţile groparilor se loveau de osemintele altor nefericiţi.

Prin strădania foştilor detinuţi politici, „Râpa Robilor” e străjuita de un impresionant monument acoperit cu marmură albă, numit „Calvarul Aiudului”. Monumentul rezistenţei anticomuniste din Codrul Fetea a fost construit, în 2003, prin grija doctorului Teofil Mija şi a inginerului Aurel Ursu, îndeplinând astfel o parte din testamentul lui Ionel Golea despre acest Centru. 

În fiecare toamnă supravieţuitorii şi urmaşii luptătorilor merg să cinstească memoria eroilor martiri anticomunişti. Pereţii interiori ai monumentului sunt tapetaţi cu numele – câte se cunosc – ai celor ucişi între zidurile puşcăriei, în timp ce la bază se gaseste un osuar, în care sunt depozitate osemintele.

I-a ajutat pe paraşutişti

Aurel Ursu a fost condamnat la trei ani de detenţie pentru ca i-a ajutat pe paraşutiştii din cătunul Fetea, de lângă Agnita. A avut noroc. Nu a fost torturat de securişti şi nu a primit o pedeapsă mai mare.

„M-a ajutat Dumnezeu, alta explicaţie nu găsesc. Am avut mare noroc”, spunea acesta. Fratele său, Zaharie, avea o stână în padure, unde a adăpostit mai mulţi membri din rezistenţă, imediat dupa încetarea celui de-al Doilea Război Mondial. Au săpat buncăre în pădure, au ascuns arme, toţi sperand ca se va întâmpla un miracol, că ruşii vor fi alungaţi din ţară.

„Credeam că se va întâmpla ceva, că se va întoarce frontul contra ruşilor şi că vom putea fi de folos. Acolo în pădure s-au paraşutat Ionel Golea şi Ion Samoilă, dintr-un avion anglo-american, din Franţa”, povestea Aurel Ursu.

În anul 1945, când s-a făcut primul nucleu de rezistenţă, medicul Golea împreună cu mai mulţi tineri din sat au săpat buncare în padure. Aurel Ursu i-a ajutat de câteva ori, în vacanţe, deoarece era student la Politehnică. Rămăşiţele acestora se văd şi acum, aproape de locul unde a fost ridicat monumentul. În anul 1953, Samoilă şi Golea au împărţit manifeste în timpul unui mare festival. Au fost prinşi şi executaţi la Jilava.

Plimbat prin mai multe închisori

În 1948 a fost arestat în Bucureşti. „Pe 15 mai 1948 s-au făcut arestari masive. In jur de 15.000 de legionari au fost aruncati dupa gratii. Pe mine m-au arestat abia a doua zi, pentru ca din intamplare lipsisem in acea noapte de acasa. Fusesem la un coleg, sa-l ajut cu un proiect. M-au ridicat din fata casei, mi-au pus ochelari negrii si m-au dus la sediu. Acolo se stia deja tot ce facusem, dar din fericire nu m-au torturat, m-au pus doar sa recunosc. N-am avut de ales”, a evocat acele momente Aurel Ursu.

A fost „plimbat” prin mai multe închisori, la Jilava, Sighişoara, Sibiu, înainte de a fi condamnat la trei ani de detenţie. L-au închis la Aiud. Acolo l-a cunoscut pe Nichifor Crainic. Pe Mircea Vulcănescu n-a avut ocazia să-l vadă faţă în faţă, însa toţi deţinutii au ştiut că acesta şi-a dat viaţa pentru un coleg de celulă.
„Vulcănescu a fost unul dintre cei mai valoroşi oameni ai perioadei interbelice. A dormit pe ciment ud ca să-l ajute pe un coleg de suferinţă. Iarna din 1949-1950 a fost cumplită, nu credeam că o să mai ies viu de acolo, de fapt nimeni nu mai spera. Prin zăbrelele cerului vedeam în fiecare dimineaţă cum erau scoşi trei-patru sau nouă morţi, puşi de-a valma într-o căruţă. Ştiam că sunt aruncaţi în Râpa Robilor. Au făcut coteţe de porci acolo, ca să-şi ascunda crimele”, povestea ororile pe care le-a trăit Aurel Ursu.

Toată viaţa, chinuit de amintirile din puşcărie

Într-o zi l-a cunoscut pe Nichifor Crainic. „Vara eram scoşi la munca, în fabrică. Era o perioadă ceva mai relaxantă, după iarna cumplită prin care am trecut cu toţii. La prânz, mâncam în curte. Într-o zi, Nichifor Crainic ne-a recitat o poezie de-a lui, numită «Eu». Se referea la tot neamul românesc”, îşi aminteste fostul deţinut politic. Toată viaţa l-au chinuit amintirile din puşcărie, mai ales cele din iarna lui 1949. Nu a scăpat niciodată de ele.

„De multe ori aud şi acum ţipetele unui deţinut. Într-o zi, când mergeam cu toţii la baie, să ne spălăm în cele cinci minute regulamentare, m-a prins un necunoscut de braţ. Mi-a spus disperat că nu vom mai scăpa teferi, că ne vor ucide. I-am răspuns pe furiş că trebuie să avem speranţa, că trebuie să ieşim. Peste doua-trei zile, dimineaţa devreme, înainte de semnalul de deşteptare, s-au auzit nişte urlete cumplite. Striga «Lapteee, uite, lapte! lapte!» Era acel necunoscut. Înnebunise. Văzând tineta cu extremente a crezut că e lapte şi a vrut să mănânce. A murit în scurtă vreme. Am aflat apoi că era doctorul Cazacu de la Iaşi. Şi acum aud parcă strigătele lui”.

Coleg de celula cu fratele lui Cioran

A stat în celulă cu Aurel Cioran, fratele filosofului Emil Cioran. S-au împrietenit şi l-a vizitat şi după ce au ieşit din închisoare. Din păcate a aflat prea târziu când acesta s-a stins din viaţă şi nu a putut să meargă la înmormântare.
„Era un om de înaltă ţinuta morală, vertical. Resemnat, fără urmă de ură în el, nu se revolta niciodata”, spunea Aurel Ursu.

După eliberare, Aurel Ursu a lucrat ca inginer în mai multe fabrici. S-a stabilit în Braşov, în anul 1963, angajându-se la Trustul de construcţii. N-a avut mari probleme cu securiştii, deoarece mereu s-a găsit cineva care să-l protejeze. „Am avut din nou noroc să dau peste oameni corecţi şi cumsecade. Dumnezeu m-a ajutat”.

Acum, este alături de camarazii săi, în Ceruri. Dumnezeu să-l ierte!