Rezultate Evaluare Naţională 2016 Braşov. S-a publicat ierarhia judeţeană pentru admiterea la liceu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Şcolar Braşov a publicat ierarhia judeţeană pentru admiterea la liceu în urma examenului de Evaluare Naţională 2016. În funcţie de aceste medii elevii şi părinţii îşi pot face o ideea la ce liceu are putea intra adolescenţii.

Inspectoratul Şcolar Braşov a publicat astăzi ierarhia judeţeană pentru admiterea la liceu. Este vorba de mediile rezultate după notele de la Evaluarea Naţională (75%) şi mediile din gimnaziu (25%). Consultând această ierarhie elevii pot vedea clar unde se situează şi care sunt liceele la care au şanse să intre. Locuri sunt pentru toată lumea, dar bătaia va fi pe liceele bune.

Astfel la Braşov sunt două medii de admitere de 10.00 curat, 565 de medii între 9.00 şi 10.00, 800 de medii între 8.00 şi 9.00, 594 de medii între 7.00 şi 8.00, 536 d emedii între 6.00 şi 7.00, 428 de medii între 5.00 şi 6.00 şi 501 de medii sub 5.00. 

3.622 de absolvenţi de clasa a VIII-a din judeţul Braşov au susţinut Evaluarea Naţională 2016 în intervalul 27-29 iunie. Promovabilitatea după rezolvarea contestaţiilor a fost de  76,4%.

Ulterior afişării rezultatelor finale, pe 5 iulie, elevii şi părinţii trebuie să completeze, în perioada 8-12 iulie, fişele de înscriere la liceu. Pe 19 iulie urmează să se facă repartizarea computerizată şi pe 20 iulie să se afişeze rezultatele, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite