REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 BRAŞOV Mediile finale pentru admiterea la liceu s-au publicat pe EDU.RO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mediile finale de admitere ale elevilor care au susţinut examenul de evaluare naţională 2014 au fost publicate online pe edu.ro.

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională 2014 au fost afişate online, pe site-ul Ministerului Educaţiei, admitere.edu.ro, dar şi pe cele ale inspectoratelor şcolare din ţară.

Din 2014, media de la aceste teste naţionale va reprezenta 75% din media de admitere la liceu, iar 25% vor conta mediile din gimnaziu, faţă de 50%, anul trecut, de altfel singura noutate faţă de Capacitatea din 2013, ne-au declarat reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Urmează repartizarea computerizată

De aici începe tot demersul admiterii în clasa a IX-a. În perioada 4-8 iulie, elevii şi părinţii vor completa fişele de înscriere cu primele licee pentru care optează, în funcţie de medie, de poziţia în ierarhie, dar şi de locurile disponibile pentru fiecare specializare. 

Iar pe 15 iulie va avea loc prima etapă a repartizării computerizate a elevilor, rezultatele urmând a fi publicate pe 16 iulie, tot online, pe admitere.edu.ro. Apoi, între 17 şi 25 iulie are loc depunerea dosarelor de înscriere la licee, urmată de celelalte două etape de admitere, pentru cei rămaşi nerepartizaţi după etapa anterioară (16-31 iulie, respectiv 1 august - 8 septembrie).

Cum se calculează media de admitere

Anul acesta, spre deosebire de anii trecuţi, rezultatul de la capacitate reprezintă 75% din media de admitere, iar 25% este media anilor de gimanziu. 

Astfel, nota finală se calculează după formula următoare: media notelor din gimnaziu se adună cu media de la Capacitate înmulţită cu 3, apoi totul se împarte la 4. 

De exemplu, în cazul unui elev care a avut în clasele V-VIII o medie de 8,40 şi a luat la Evaluarea Naţională 9,20, formula va avea următorul rezultat: (8,40+3x9,20)/4=9,00.

Promovabilitate bună la Braşov

73,55 % dintre absolvenţii de clasa a VIII-a au promovat examenul de Capacitate 2014 cu 5% mai mulţi decât în 2013. În total au fost doar şase note de 10.00 la română şi 124 de matematică. O singură elevă de la Meşotă a reuşit să ia media 10.00. Anul trecut au fost 20 de elevi care au avut zece curat. Au fost 386 de note peste 9.00, faţă de 795 din 2013, 644 de note peste 8.00, faţă de 696 în 2013, 584 de note peste 7.00, faţă de 500 în 2013, 525 de note peste 6.00, faţă de 456 în 2013 şi 464 de note peste 5.00 faţă de 420 în 2013. 863 de elevi nu au reuşit să promoveze examenul.

Mai puteţi citi:

GRAFIC ADMITERE LICEU 2014 Care este cea mai populară specializare

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Lecţia video pentru proba de la Matematică

VIDEO EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Lecţia pentru proba scrisă la Română

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite