Restaurantul din Şercăiţa, unde 29 de nuntaşi, printre care şi mireasa au făcut toxinfecţie alimentară, a fost închis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protecţia Consumatorului a dispus suspendarea temporară a activităţii restairantului după ce s-au găsit niveluri mari de bacterii în alimentele servite la aperitivul de nuntă.

Protecţia Comsumatorului a decis să închidă restaurantul Inexdor din Şercăiţa, unde 29 de oameni, aflaţi la o nuntă au făcut toxiinfecţie alimentară. Probele biologice au arătat că au fost găsite niveluri de bacterii peste cele admise în mai multe produse aflate în aperitivul de a fost servit la nuntă respectiv: vinete cu maioneză, icre, sniţiţele, telemea, salam, dar şi la prăjituri.

„ Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficientelor constatate, ţinând cont că s-a prestat un serviciu care a pus în pericol sănătatea şi securitatea consumatorilor participanţi la acel eveniment. Acţiunea de control se va finalize în 23 iulie, data la care se va stabili şi cuantumul amenzii“, a declarat Sorin Susanu, şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Braşov.

Alerta a fost dată sâmbătă seara când 29 de persoane, printre care şi mireasa, au făcut toxinfecţia alimentară. 21 de oameni au ajuns la Spitalul Municipal Făgăraş.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite