Regia Autonomă de Transport a înfiinţat două staţii noi

Regia Autonomă de Transport a înfiinţat două staţii
noi

Autobuzele vor opri de astăzi în noile staţii.

Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov oferă călătorilor, începând de astăzi, 9.octombrie, posibilitatea de ajunge mai uşor în zona în zona cartierelor Tractorul şi Rulmentul, respectiv pe strada Nicolae Labiş şi pe cele învecinate.

Ştiri pe aceeaşi temă

RAT a înfiinţat pe strada 13 Decembrie, în zona de intersecţie cu strada Nicolae Labiş, o staţie în care vor opri autobuzele şi troleibuzele de pe liniile 2, 7, 8, 9, 11 şi 30.

 „Am răspuns în acest fel solicitărilor venite din partea braşovenilor care locuiesc în această zonă, mai ales cerinţelor legate de transportul copiilor spre unităţile şcolare aflate în centrul oraşului. Zona se află într-un proces de dezvoltare economică şi imobiliară şi dorim să contribuim la acest lucru prin facilitarea deplasării spre şi dinspre acea parte a oraşului”, a declarat directorul general al RAT Braşov, ing. Cristian Radu.

 Pentru a corela informaţiile despre denumirile staţiilor, conducerea RAT a luat şi decizia modificării numelui staţiei corespondente, de pe sensul de deplasare spre capătul de linie „Rulmentul”. Astfel, fosta staţie „Rulmentul” se va numi „Nicolae Labiş”, urmând ca denumirea „Rulmentul” să fie folosită doar pentru capătul de linie.

Staţie nouă şi la Bariera Bartolomeu

De asemenea, începând de astăzi, la solicitarea mai multor părinţi, pentru a facilita accesul elevilor din cartierele Stupini şi Bartolomeu la Şcoala generală nr. 14, de pe strada Agricultorilor, autobuzele de pe linia 41, pe sensul de deplasare spre centrul oraşului, vor opri şi în staţia „Barieră Bartolomeu”. Pentru călătorii ce utilizează liniile 41 şi 18 în această staţie RAT Braşov a amplasat şi un adăpost-refugiu pentru călători. 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: