Record de maşini avariate de un braşovean beat. Bărbatul a distrus zeci de autoturisme până l-au oprit poliţiştii
0Un braşovean a avariat nu mai puţin de 56 de maşini parcate, în dimineaţa zilei de 1 mai. Bărbatul se afla sub influenţa alcoolului şi a făcut prăpăd printre autovehiculele parcate pe strada Zizinului.
Nu mai puţin de 56 de maşini a avariat un braşovean în dimineaţa zilei de 1 mai. Cu mintea înceţoşată de aburii alcoolului, acesta a produs pagube autovehiculelor parcate pe lângă care a trecut în timp ce se deplasa pe strada Zizinului, puţin după ora 5:00. Un martor l-a observat şi a sunat la 112.
„În temeiul sesizării, au fost direcţionate echipaje de poliţie şi jandarmi, persoana în cauză fiind depistată la scurt timp de către reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov şi condusă la sediul unităţii de Poliţie, unde a fost identificată ca fiind un bărbat, în vârstă de 44 ani din municipiul Braşov. Din cercetările efectuate în cauză a reieşit faptul că bărbatul, s-ar fi deplasat pe raza mai multor străzi din municipiul Braşov, iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice ar fi provocat distrugeri la nivelul a 56 de autovehicule, parcate pe traseul parcurs”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, agent principal Nadia Olaru.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul poliţiei. Acum, el este cercetat pentru distrugere.