Proprietăţile miraculoase ale prunelor. Nu îngraşă, sunt pline de vitamine şi ajută memoria

Proprietăţile miraculoase ale prunelor. Nu îngraşă,
sunt pline de vitamine şi ajută memoria

Prunele sunt ideale pentru dietă şi pentru un organism sănătors

Prunele sunt pline de vitamine, nu îngraşă, iar consumul lor ajută la prevenirea unor boli grave cum ar fi cancerul. De asemenea, ajută memoria şi întăresc sistemul osos.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prunele sunt bogate în multe vitamine, printre care vitamina C, A şi K. De aceea sunt aliaţi puternici ai unui organism sănătos. „Prunele au multe vitamine, dar şi un mare avantaj: au puţine calorii. Chiar dacă au zaharuri în compoziţie, au mult mai puţine decât alte fructe, aşa că puteţi să le mâncaţi cu încredere. Sunt o sursă foarte bună de energie şi nu îngraşă. Sunt ideale în dietă“, spune medicul internist Florin Tudor.

Previn diabetul, întăresc oasele şi ţin tensiunea sub control

Prunele sunt bogate şi în potasiu şi conţin carbohidraţi. „Potasiul din prune ajută la ţinerea sub control a tensiunii arteriale şi automat vă menţine inima mai sănătoasă. De asemenea prunele ajută organismul să asimilize şi să sintetizeze firerul, de aceea sunt recomandate persoanelor care suferă de anemie. Conţin substanţe care sunt eficiente în prevenirea cancerului şi a degradării ţesuturilor. De asemenea prunele reglează glicemia şi pot preveni diabetul“, mai spune medicul.

Vitamina A din prune şi borul organic ajută mult la întărirea oaselor. „Prunele sunt printre fructele recomandate femeilor trecute de 50 de ani pentru a întări oasele şi a preveni osteoporoza. Sunt bune şi în cazul copiilor aflaţi în creştere deoarece ajută la formarea unui sistem osos puternic“, mai spune specialistul.

Alungă oboseala şi ajută memoria

Prunele sunt bogate în antioxidanţi şi ajută memoria. „Antioxidanţii din prune ajută şi creierul şi stimulează memoria. Dacă mâncaţi vara câteva prune pe zi veţi avea o memorie mai bună. În plus au proprietăţi care alungă oboseala şi sunt ideale în perioadele în care organismul este supus stresului. De asemenea, toată lumea ştie că prunele ajută digestia şi curăţă organismul, deci sunt foarte bune pentru persoanele care au digestive mai lentă. Pot înlocui cu succes medicamentele pentru constipaţie“, mai spune medicul.

Ideale în sarcină

Prunele pot ajuta şi în sarcină deoarece conţin foarte multe vitamine. „Prunele sunt recomandate şi femeilor însărcinate deoarece conţin multe vitamine şi ajută organismul într-o perioadă în care acesta are tendinţa să fie slăbit. Au foarte multe vitamine şi ajută organismul să se menţină sănătos şi să nu ai bă carenţe. Sunt mai bune decât unele suplimente de vitamine deoarece se asimilează mai bine de către organism. De asemenea prunele sunt unele dintre cele mai bune antiinflamatoare naturale“, mai spune medicul.

Citeşte şi:

Topul celor mai nocive alimente de pe piaţă. Care sunt bombele calorice pe care le consumăm în mod frecvent

Care sunt cele mai periculoase E-uri întâlnite în magazinele din România. Cât rău ne poate face Aspartamul şi în ce băuturi îl găsim

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: