Proiect ambiţios pentru restaurarea, conservarea şi amenajarea Cetăţii Râşnov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edilii vor să obţină aproape 4 milioane de euro fonduri nerambursabile
Edilii vor să obţină aproape 4 milioane de euro fonduri nerambursabile

Cetatea Râşnov, unul dintre cele mai vizitate monumente istorice din judeţul Braşov, va intra în cel mai amplu proiect de restaurare, conservare şi amenajare muzeală, în cadrul proiectului „Restaurarea, conservarea şi valorificarea durabilă a cetăţii Râşnov – Incinta de Vest – şi crearea infrastructurii conexe”.

Primarul Râşnovului, Adrian Veştea, şi directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, istoricul Nicolae Pepene, au prezentat proiectul care va fi depus pentru finanţare europeană.

Adrian Veştea susţine că este unul din cele mai importante proiecte din punct de vedere muzeal din judeţul Braşov,  având în vedere faptul că fortificaţia de la Râşnov are un aflux de turişti din ce în ce mai mare.

Proiectul a fost elaborat, am obţinut avizele de la Ministerul Culturii şi este gata pentru a-l depune în vederea obţinerii finanţării. Valoarea totală a proiectului cu TVA inclus este de 3,9 milioane de euro. Este un proiect care rezolvă în totalitate toate necesităţile din Cetatea Râşnov din punct de vedere al restaurării, din punct de vedere al spaţiilor expoziţionale.

„Cred că este proiectul care închide cercul pe care Râşnovul l-a abordat prin crearea unei baze de agrement cât mai atractive pentru turiştii care vizitează oraşul, dacă luăm în calcul şi celelalte obiective realizate până acum, respectiv liftul spre cetate pornind din centrul oraşului, Dino Park, Baza sportivă de sărituri cu schiurile de pe Valea Cărbunării, reabilitarea centrului istoric al Râşnovului”, a declarat primarul Adrian Veştea.

Istoricul Nicolae Pepene a spus că, după restaurarea Cetăţii Râşnov, va exista un monument istoric cu foarte multe spaţii muzeale, cu expoziţii atractive şi piese de patrimoniu.

„Vor exista mai multe spaţii pentru festivalurile şi concertele desfăşurate în cetate, o să avem spaţii speciale pentru living history, o să încercăm să implementăm acest concept de reconstituire istorică, aceste lecţii istorice pe viu în Cetatea Râşnov, cumva în premieră naţională şi, foarte important, o să avem o agendă culturală pentru copii, pentru elevi, nu doar în timpul perioadelor gândite de genul «Şcoala altfel», pentru a atrage copiii în cetate. Noi sperăm ca în timpul vacanţelor să dezvoltăm programe speciale, pentru că acum nu putem folosi Incinta de vest a cetăţii, nici măcar jumătate din spaţii. Am fost obligaţi să creăm un circuit de vizitare securizat, iar din momentul în care cetatea va fi restaurată şi va fi amenajată cu toată infrastructura conexă, o să avem cu siguranţă o activitate foarte bogată şi importantă. Este posibil că gândim, pentru că legislaţia ne permite, să avem circuite de vizitare chiar pe timpul nopţii. După realizarea acestui proiect, în Cetatea Râşnov o să mai fie nevoie doar de lucrări de conservare şi administrare, pentru o perioadă foarte lungă de timp”, a punctat Pepene.

În cadrul proiectului sunt prevăzute o serie de lucrări de intervenţie la nivelul construcţiilor care alcătuiesc Cetatea Râşnov-Incinta de Vest, dar şi crearea infrastructurii conexe care să susţină demersul intervenţiilor. Este vorba de intervenţii de restaurare, conservare, punere în siguranţă, igienizare, amenajare interioară şi exterioară, sistematizare verticală, punere în valoare şi semnalizare.

Primarul Râşnovului a precizat că, în cazul în care proiectul nu va fi aprobat, va fi pus în practică cu bani de la bugetul local. În toamna acestui an se va şti dacă proiectul va primi finanţare şi, cel mai probabil, lucrările vor începe anul viitor şi vor dura doi ani.

De la începutul anului 2016 până în luna iunie Cetatea Râşnov a fost vizitată de 123.598 de turişti, faţă de 87.074 în aceeaşi perioadă a anului trecut, a spus Veştea.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite