Producţie record de cartofi, la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Braşov se vor recolta, în această toamnă, 500.000 de tone de cartofi. Foto: Arhivă.
La Braşov se vor recolta, în această toamnă, 500.000 de tone de cartofi. Foto: Arhivă.

Deşi procesul recoltării este abia la jumătate, fermierii braşoveni îşi freacă deja palmele calculând profitul pentru această toamnă.Producţia de cartofi din această toamnă este dublă faţă de anii trecuţi, datorită precipitaţiilor care au căzut constant pe perioada verii.

Producţia de cartofi din această toamnă a depăşit orice aşteptări. În timp ce, în anii trecuţi, fermierii au obţinut o producţie medie de 12-14 tone la hectar, producţia este acum dublă sau triplă. „Fermierii braşoveni vor recolta de această dată între 25 şi 45 de tone, pe hectar, în funcţie de gradul de tehnologizare şi de instalaţiile de irigaţie. Este o producţie mare, care se explică şi printr-un calendar extins al precipitaţiilor. Sperăm ca piaţa să absoarbă aceste cantităţi şi să nu se ajungă să nu se poată valorifica", explică Ioan Benea, preşedintele Federaţiei Cultivatorilor de Cartofi din România.

Cei mai ieftini cartofi din ultimii ani

În judeţul Braşov, cartoful se cultivă pe 14.000 de hectare, ceea ce înseamnă că anul acesta, în această zonă, se vor recolta aproximativ 500.000 de tone de cartofi. Este vorba despre zeci de soiuri româneşti, olandeze, nemţeşti şi daneze care sunt folosite atât pentru procesare, cât şi pentru consum. Nu numai fermierii sunt avantajaţi de producţia mare de cartofi, ci şi cumpărătorii. Cei care vor să îşi facă provizii pentru iarnă, pot cumpăra acum cartofi şi cu 30 de bani kilogramul, din pieţele braşovene. Fermierii spun că preţurile vor mai creşte după 1 noiembrie, însă estimează că aceastea nu vor depăşi un leu pe kilogram.

„Pentru că preţul este mic sunt foarte mulţi fermieri care preferă să depoziteze deocamdată cartofii recoltaţi. Aceştia vor să vândă mai scump în iarnă. Este un calcul riscant însă, pentru că pe piaţă pătrund şi cartofii de import", spune Sorin Chiru, directorul Institutului Cartofului de la Braşov.

Producţia este la fel de bună şi când vine vorba de sămânţă. De pe cele 70 de hectare cultivate de Institutul Cartofului din Braşov s-au recoltat peste 2450 de tone de cartofi de sămânţă românească. Aceasta se vinde cu preţuri mai mari decât în cazul cartofului de consum, cu aproximativ 80 de bani pe kilogram.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite