Presa occidentală, fascinată de seringile cu colţi de vampir ca ai lui Dracula, de la Castelul Bran FOTO VIDEO

Presa occidentală, fascinată de seringile cu colţi de vampir ca ai lui Dracula, de la Castelul Bran FOTO VIDEO

Vizitatorii Castelului Bran întâmpinaţi de un banner uriaş cu seringi pe post de colţi ai lui Dracula Foto cbsbews com

Două dintre cele mai importante televiziuni din lume, BBC din Marea Britanie şi CBC de peste Ocean tratează pe larg subiectul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 de la Castelul Bran din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Atraşi de un „alt fel de înţepătură” şi de modul în care se derulează promovare imunizării gratuite într-una dintre cele mai emblematice atracţii din România, jurnaliştii de la CBC remarcă: „Oamenii care poartă măşti de protecţie trec pe lângă un banner uriaş în care două seringi apar pe post de colţi de vampir, în timpul maratonului de vaccinare organizat la «Castelul Bran»”. 
 
Ştirea titrată de CBC este preluată de la BBC care constată într-un reportaj care a făcut înconjurul lumii că vizitatorii Castelului lui Dracula „sunt înţepaţi cu ace mai degrabă decât cu colţi”, iar cei de la „Abc7News” remarcă amuzaţi că: „La Castelul lui Dracula, din pitoreasca Transilvanie, medicii români oferă o înţepătură în braţ, în locul unui ţăruş în inimă”, făcând aluzie la modul în care sfârşeau vampirii. 
 
 
Locul care a reprezentat sursă de inspiraţie pentru „Dracula” lui Bram Stoker, Castelul Bran din România, cunoscut drept Castelul lui Dracula, va oferi vaccinuri Pfizer gratuite pentru vizitatori, în fiecare weekend din luna mai, menţionează jurnaliştii BBC

Campania de promovare a vaccinării gratuite împotriva COVID - 19, de la Castelul Bran, în presa internaţională, Sursa: You Tube - CBS News

„Medici cu autocolante cu colţi de vampir pe echipamentele lor sterile oferă câte o doză de vaccin Pfizer tuturor celor care vizitează Castelul Bran, din secolul al XIV-lea, aflat în centrul României. Această acţiune face parte dintr-o campanie guvernamentală de a încuraja mai mulţi români să se vaccineze. România a înregistrat puţin peste un milion de infectări cu virusul SARS – CoV-2 de când a început pandemia şi aproape 29.000 de decese. Guvernul ţării declară că intenţionează să vaccineze 10 milioane de oameni până în luna septembrie, deşi aproape jumătate dintre români recunosc că nu sunt tentaţi - aceasta fiind una dintre cele mai înalte rate de ezitare din Europa, potrivit unui sondaj realizat de către experţii slovaci de la GlobeSec”, mai relatează BBC.

Campania de promovare a vaccinării gratuite împotriva COVID - 19, de la Castelul Bran, în presa internaţională, Sursa: You Tube - Forbes 
 
Şi cei de la CBS remarcă faptul că vizitatorii se pot prezenta la centrul de vaccinare fără programare, după care vor primi, drept bonus, o intrarea gratuită în camera de tortură a castelului – adică la expoziţia cu 52 de instrumente medievale de tortură, pe lângă un certificat de vaccinare personalizat. „Cei suficient de curajoşi pentru a se vaccina cu doza Pfizer primesc o „diplomă de imunizare”, ilustrată în mod adecvat cu un cadru medical cu colţi de vampir, etalând o seringă”, menţionează şi „Abc7News”. 
 
„Ideea a fost să arătăm cum erau oamenii înţepaţi (traşi în ţeapă – n.r) de fapt în urmă cu 500 - 600 de ani în Europa”, a declarat directorul de marketing al castelului, Alexandru Prişcu, pentru Agenţia de presă Reuters. Iniţiativa a plecat de la dorinţa de a aduce cât mai mulţi turişti în castelul din Carpaţi, având în vedere lovitura dată de pandemie: în 2020, numărul de turişti a scăzut cu 74%, iar încasările s-au redus cu 81%, potrivit aceleiaşi surse. 
 
Printre sutele de vaccinaţi din weekend-ul trecut, de la prima etapă de imunizare, s-au numărat şi străini: americani, germani, spanioli, mexicani. Prişcu a menţionat, pentru presa internaţională, că în ciuda numeroaselor solicitări din partea străinilor, doar rezidenţii sunt eligibili pentru a se vaccina în emblematicul castel gotic.

Campania de promovare a vaccinării gratuite împotriva COVID - 19, de la Castelul Bran, în presa internaţională, Sursa: You Tube - Wion 
 
Jurnaliştii de la BBC au mai povestit în reportajul lor despre Bran: „Castelul se înalţă dramatic în pădurile de la poalele Munţilor Carpaţi, la 170 km (105 mile) nord de Bucureşti. A fost asociat cu vampirul lui Stoker, contele Dracula, deoarece se crede că l-a găzduit pe infamul prinţ Vlad „Ţepeş”. 
 
Şi CNN Travel se concentrează pe povestea castelului, menţionând însă şi campania de imunizare. „Un castel românesc despre care se spune că este casa lui Dracula oferă gratuit vizitatorilor vaccinare împotriva COVID – 19, ca parte a unei acţiuni de imunizare... Finalizat în 1388, castelul se află în afara oraşului Braşov. Seamănă cu castelul locuit de contele Dracula, personajul principal din romanul „Dracula” al autorului irlandez Bram Stoker, publicat în 1897. Se crede că Dracula a fost inspirat de sângerosul domnitor din secolul al XV-lea, Vlad III Dracula, cunoscut sub numele de Vlad Ţepeş, care a ordonat torturarea brutală şi uciderea a zeci de mii de oameni în timpul domniei sale”, menţionează jurnaliştii de la CNN. 
 
În timp ce castelul pare dornic să fie asociat cu Dracula în cazul vaccinării, pe site-ul obiectivului turistic există un mesaj la adresa celor tentaţi să creadă că personajul este real, mai remarcă jurnaliştii CNN. „Vizitatorii Castelului Bran ar trebui să facă distincţia între realitatea istorică şi caracterul contelui din romanul lui Bram Stoker. Dracula este un personaj imaginar”, se mai precizează.
 
Campania de imunizare din Castelul Bran se va realiza în fiecare weekend al lunii mai, cu ajutorul unei echipe medicale mobile, formată din doi medici, patru asistenţi şi trei registratori, fără programare: vinerea în intervalul orar 14:00 – 20:00, sâmbăta între 10:00 – 20:00), iar duminica în intervalul 10:00 – 18:00. În plus, cei care doresc să se vaccineze la Castelul lui Dracula beneficiază şi de parcare gratuită, în vecinătatea imobilului. 
 
Vă mai recomandăm şi:
 
 
 
 

Vizitatorii Castelului Bran întâmpinați de un banner uriaș cu seringi pe post de colți ai lui Dracula Foto Dan Mihăilescu - AFP via Getty Images

Imagini din aceeasi galerie
  • Vizitatorii Castelului Bran întâmpinați de un banner uriaș cu seringi pe post de colți ai lui Dracula Foto Dan Mihăilescu - AFP via Getty Images
  • Campania de promovare a imunizării gratuite de la Castelul Bran în presa internațională Foto Facebook La Dama Oscura
  • Castelul Dracula transformat într-un centru de vaccinare anti - COVID - 19 Foto Facebook RT
  • Vizitatorii Castelului Bran se pot vaccina gratis la Castel Foto bbc com - credit Getty Images
  • Campanie de imunizare gratuită la Castelul Bran Foto Facebook CGTNEurope
  • Campania de promovare a imunizării gratuite de la Castelul Bran Foto castelulbran ro
  • Campania de imunizare gratuită de la Castelul Bran Foto Prefectura Braşov
  • Campania de promovare a imunizării gratuite de la Castelul Bran Foto Marius Marin
  • Certificatul de vaccinare anti-COVID la Castelul Bran Foto Adevărul
  • Campania de promovare a imunizării gratuite de la Castelul Bran Foto colaj Facebook Mirela Găujeneanu
  • Campania de promovare a imunizării gratuite de la Castelul Bran Foto Facebook Joshua Herndon
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările