Premieră la Braşov în 2017. A atras mai mulţi turişti decât litoralul şi a fost cel mai vizitat oraş din provincie

Premieră la Braşov în 2017. A atras mai mulţi turişti
decât litoralul şi a fost cel mai vizitat oraş din provincie

Centrul Istoric este unul dintre punctele forte ale Braşovului. FOTOArhivă.

Braşovul a fost vizitat anul trecut de 1,24 milioane de turişti, depăşind pentru prima dată după 1990 judeţul Constanţa, care atrage turişti mai ales vara pe litoral. Cifra este cu 20% mai mare decât în 2016. Braşovul rămâne însă preferatul turiştilor străini, fiind pe locul întâi la nivel naţional.

Ştiri pe aceeaşi temă

Braşovul a fost vizitat anul trecut de 1,24 milioane de turişti, fiind pe locul al doilea în topul naţional după Bucureşti, unde însă este mai mult turism de afaceri. Pentru prima dată după Revoluţie Braşovul a depăşit Constanţa. Dintre turiştii care au ajuns la Braşov 199.000 au fost străni, oraşul de poalele Tâmpei fiind lider la nivel naţional.

Numărul real al turiştilor este însă mult mai mare, deoarece nu toţi turişti vin prin agenţii şi nu toate unităţile de cazare raportează chiar toţi vizitatorii. Braşovul este lider absolut în Regiunea Centru cu un procent de 45% din totalul turiştilor veniţi în zonă.

Turiştii străini stau în medie trei zile la Braşov şi cheltuiesc cam 500 de euro pe sejur de persoană. Dintre turiştii străini care vin la Braşov, cei mai mulţi sunt nemţi urmaţi de israelieni şi cetăţeni din Republica Moldova. Ne mai vizitează şi francezii, italienii, spanioli, dar şi turişti din ţările asiatice. Turiştii străini preferă să stea la hotelurile din centrul oraşului. În municipiul Braşov atracţia principală este centrul istoric, iar în judeţ Branul, Râşnovul şi staţiunea Poiana Braşov.

Cele mai vizitate obiective turistice din judeţul Braşov sunt Castelul Bran, Cetatea Râşnov, Biserca Neagră,  dar şi Cetatea Făgăraş. În total aceste atracţii au atras 2 milioane de vizitatori. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: