Piaţa imobiliară dă semne de revenire. La Braşov, locuinţele noi s-au scumpit

Piaţa
imobiliară dă semne de revenire. La Braşov, locuinţele noi s-au scumpit

Preţurile diferă în funcţie de zonă. FOTOAdevărul.

Apartamentele noi s-au scumpit într-un an calendaristic cu 3% (27 euro/metrul pătrat), până la 923 de euro/mp, potrivit imobiliare.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Garsonierele s-au scumpit în decembrie 2012 cu 47 de euro/mp (5,4%) faţă de decembrie 2011 şi cu 30 de euro/mp (3,4%) faţă de luna anterioară, ajungând la 914 euro/mp, în timp ce locuinţele cu două camere s-au ieftinit cu 3 euro/mp într-un an calendaristic şi cu 2 euro/mp în ultima lună a lui 2012, ajungând la un preţ mediu de 866 euro/mp. La apartamentele cu trei camere s-a ajuns la un preţ de 800 de euro/mp, în scădere cu 25 de euro/mp faţă de decembrie 2011, dar în creştere cu 8 euro/mp faţă de luna anterioară, potrivit imobiliare.ro.

Preţurile apartamentelor diferă în funcţie de zonă

 În Răcădău şi zona Centrului Civic garsonierele costă între 30.000 şi 40.000 de euro, apartamentele cu două camere, între 45.000 şi 55.000 de euro, cele cu trei camere între 55.000 şi 65.000 de euro, iar cele cu patru camere între 66.000 şi 76.000 de euro.

În zona Astra şi la Gară garsonierele costă între 23.000 şi 30.000 de euro, apartamentele cu două camere, între 32.000. şi 45.000 de euro, cele cu trei camere între 46.000 şi 57.000 de euro, iar cele cu patru camere între 60.000 şi 65.000 de euro.

În cartierele Bartolomeu, Triaj, Noua sau Tractorul garsonierele costă între 16.000 şi 23.000 de euro, apartamentele cu două camere, între 24.000. şi 33.000 de euro, cele cu trei camere între 36.000 şi 45.000 de euro, iar cele cu patru camere între 46.000 şi 55.000 de euro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: