FOTO Piaţa Sfatului a devenit bazar hand-made. Sunteţi aşteptaţi să vă demonstraţi calităţile artistice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţa Sfatului a devenit un mare atelier de creaţie. FOTOPrimăria Braşov
Piaţa Sfatului a devenit un mare atelier de creaţie. FOTOPrimăria Braşov

În perioada 20-22 septembrie 2013, Piaţa Sfatului devine locul perfect pentru workshopuri interactive de creaţie artizanală, momente muzicale şi bazar handmade.

În cadrul acestor ateliere, copiii şi adulţii vor putea face cunoştinţă cu tehnici precum modelarea în lut, prelucrarea pâslei, reciclarea ecologică-artistică papier mâché (hârtie topită), presarea specializată de flori, presarea de hârtie naturală, dar şi pictură pe textile.

Participanţii îşi vor putea încerca propria îndemânare şi păstra în mod gratuit obiectele create în cadrul atelierelor, cât şi cumpăra produse finite, de calitate, de la expoziţia cu vânzare, create de artizani reuniţi din toată ţara. Pentru o atmosferă cât mai deosebită şi boemă, în piaţă vor cânta şi muzicieni stradali şi coruri de copii. Programul evenimentului este zilnic între 11.00 şi 20.00, iar intrarea este liberă.

Evenimentul este organizat de Atelierul Bohemian Flow  împreună cu Depoul de Artă Urbană şi în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov. Scopul proiectului este oferirea unei alternative de a petrece timpul liber în mod distractiv şi creativ în spaţiul public, încurajarea interacţiunii dintre public şi artişti, cât şi formarea şi educarea gustului pentru frumos.

Mai multe informaţii despre eveniment puteţi afla accesând pagina de Facebook Bohemian Square https://www.facebook.com/bohemiansquare.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite