Piaţa de Miercuri se modernizează cu 2,3 milioane de lei. Lucrări vor fi finalizate în trei luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa va arăta noua Piaţă de Miercuri. FOTOAndrei Paul
Aşa va arăta noua Piaţă de Miercuri. FOTOAndrei Paul

Piaţa de Miercuri va avea o nouă faţă până în toamnă, după mai bine de zece ani de aşteptare. Piaţa arată acum ca un ghetou, iar Primăria a decis să o modernizeze. Noul complex va fi făcut pe o structură uşoară, iar în incinta sa vor fi amenajate standuri speciale, unde comercianţii îşi vor putea expune marfa.

Lucrările vor dura trei luni de la data semnării contractului. Primăria încasează în medie 25.000 de lei în fiecare lună din taxele impuse comercianţilor.

„Modernizarea acestei pieţe este o consecinţă firească a modernizării întregii zone a Regiunilor. Aici îşi desfăşoară activitatea braşoveni care au lucrat la uzinele Roman, Metrom, Tractorul sau alte locuri de unde au fost diponibilizaţi, şi care îşi trăiesc viaţa din acest câştig. Am găsit un concept care să le ofere condiţii moderne pentru această activitate şi care să le asigure loc tuturor celor care îşi desfăşoară şi acum activitatea acolo. Nimeni nu va fi dat afară din piaţă. Investiţia va fi suportată de municipalitate din banii pe care îi încasăm de la agenţii economici de acolo. Cred că varianta propusă poate fi construită în maximum trei luni, astfel încât să fie gata înainte ca vremea să se răcească“, a declarat primarul George Scripcaru.

Noua clădire va fi o hală pe structură metalică, fără fundaţie, acoperită cu policarbonat, care va asigura astfel şi iluminare naturală. Vor fi păstrate căile de acces existente, iar la exterior vor fi amenajate şi zone verzi, care să dea un aspect plăcut clădirii. Construcţia va permite o ventilaţie naturală. 

La interior, vor fi construite alveole divizate, sub forma unor mici magazine, pe dimensiunile actualelor tarabe sau spaţii de vânzare, dar care vor asigura un mediu acoperit, uscat, astfel încât mărfurile să poată fi comercializate în cele mai bune condiţii. Vor exista spaţii de depozitare, iar în exteriorul fiecărei alveole, locuri pentru expunerea mărfii sau pentru reclamă.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite