Peştera luminată cu leduri şi cu poteci din fibră de sticlă face senzaţie la Râşnov FOTO

Peştera luminată cu leduri şi cu poteci din fibră de sticlă face senzaţie la Râşnov FOTO

Bătrâna peşteră este cea mai modernă din România şi singura amenajată din judeţ

Accesul în Peştera Fundata se face pe poteci speciale realizate din fibră de sticlă, iar iluminatul poate să păstreze acelaşi microclimat indiferent de anotimp

Ştiri pe aceeaşi temă

Peştera Valea Cetăţii, din Râşnov, a fost scoasă la lumină la finele anului 2010, fiind una dintre cele mai moderne din Sud Estul Europei. De la poteci speciale din fibră de sticlă, până la iluminat pe bază de led, prietenos cu mediul, modernele dotări fac din peşteră un obiectiv turistic echipat la standarde occidentale. Zeci de specialişti au lucrat la modernizarea peşterii, care a costat 100.000 de euro.

Aceasta face parte din Rezervaţia „Valea Cetăţii", întinsă pe 18.000 de hectare. În anul 1949 peştera era închisă printr-un dop de argilă, care a fost corodat de apa acumulată  care a invadat Valea Cetăţii şi Râşnovul. De aceea, poiana din zonă se mai numeşte şi „Vârtejul Dracului".
Peştera are peste un kilometru, din care este amenajată o porţiune de 330 de metri, iar accesul se face pe nişte poteci speciale. Acestea sunt realizate din fibră de sticlă, un material care s-a folosit în trecut la construirea primelor avioane invizibile. Avantajul este că acest material nu îndepărtează biodiversitatea. Prin sistemul special de iluminare, cu leduri, lilicecii nu sunt deranjaţi în peşteră, de aceea se spune că acest tip de lumină este prietenos mediului.

Click pe poze pentru mai multe imagini cu peştera

Supusă actelor de vandalism

Peştera Valea Cetatii a fost deschisă pentru prima dată în 1949, când o explozie hidraulică a îndepărtat umplutura care o astupa şi  a produs o imensă viitura pe valea Fundata, bolovanii antrenaţi de aceasta putând fi şi acum văzuţi în lungul văii. În 1954, un grup de tineri din Râşnov a reuşit să pătrundă în peşteră prin această deschidere. Margareta Dumitrescu şi Traian Orghidan au realizat primul studiu complex al Peşterii Valea Cetăţii în 1958 şi au publicat descrierea şi schiţa peşterii, indicând o lungime a acesteia de 270 m.

În 1981, o echipă a clubului de speologie „Emil Racoviţă" din Bucureşti a topografiat 857 de metri, dispuşi pe 36 de metri denivelare. În 1988 şi 1989 se mai adaugă 63 de metri, dar de la acea dată, peştera a suferit un continuu proces de distrugere, datorat accesului necontrolat al vizitatorilor, până la preluarea de o firmă privată în 2010.

Munca de a-i reda farmecul de altădată nu a fost deloc uşoară. „Stricăciunile au fost reparate prin procese de conservare ample şi complexe. Acum, o lăsam aşa, să o modeleze apa şi să o refacă aşa cum era acum câteva sute de mii de ani", ne-a mărturisit Victor Puiu, custodele peşterii.

Concerte săptămânale

Totodată, peştera este animată la fiecare sfârşit de săptămână. În fiecare sâmbătă, artiştii de la Filarmonica Braşov susţin în peşteră câte un concert, în sala „Catedrala", denumită aşa pentru acustica sa impresionantă, dar şi pentru mărimea şi boltele impresionante. „Am încheiat un contract cu artiştii Filarmonicii. În principal, concertul este de muzică clasică, însă aceasta este combinată şi cu alte genuri, cum ar fi jazzul. La un astfel de concert pot participa între 80 şi 90 de persoane, preţul unui bilet fiind de 40 de lei, pentru adulţi, şi 20 de lei, pentru copii. În aceşti bani este inclus şi un tur al peşterii", ne-a explicat Victor Puiu.

Concertele încep la ora 17.00, însă cei care vor să participe trebuie să ajungă cu cel puţin o jumătate de oră mai înainte la intrarea spre obiectivul turistic (în zona parcării), fiindcă de acolo mai au de străbătut 450 de metri până la peştera propriu-zisă. Cei care doresc doar să viziteze peştera o pot face zilnic între orele 10.00 şi 18.00, preţul unui bilet fiind de 10 lei, respectiv 5 lei pentru copii, sau de 8 lei pentru grupurile organizate de adulţi şi 4 lei, pentru grupurile de copii. Accesul se face pe DN 1 E Râşnov - Poiana Braşov - Braşov, aflându-se la aproximativ 1,6 km de Râşnov.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: