Pedofilul arestat săptămâna trecută este acuzat şi de pornografie infantilă

Pedofilul arestat săptămâna trecută este
acuzat şi de pornografie infantilă

Pedofilul a fost arestat. FOTOArhivă.

Anchetatorii au găsit în computerul bărbatului de 31 de ani poze cu minori în ipostaze sexuale. Dosarul a fost preluat de DIICOT Braşov.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bărbatul de 31 de ani este acum acuzat atât de viol, cât şi de pornografie infantilă.  „În urma percheziţiei informatice, a rezultat comiterea infracţiunii de pornografie infantilă. Aceasta este concurentă cu infracţiunile de  viol şi  tentativă de viol, sub aspectul cărora s-a început urmărirea penală.  Iar acum cauza e de competenţa  DIICOT“, a declarat procurorul Dănuţ Marţian Aldea.

Tânărul de 31 de ani a fost arestat săptămâna trecută. Suspectul a pretins că este medic şi a molestat un băiat de 10 ani în scara unui bloc. Bărbatul şi-a recunoscut fapta. El are studii superioare în domeniul informaticii şi lucrează ca informatician programator la o firmă din Braşov. N.M.V. este originar din Sibiu unde a şi terminat Facultatea de Inginerie.

Bărbatul de 31 de ani mai este suspect în alte două cazuri pe lângă fapta pentru care a fost arestat. „A fost depusă o plângere la Secţia 3 Poliţie Braşov în legătură cu un minor de 6 ani care a fost agresat sexual, în aceeaşi mod ca şi băiatului de zece ani. Modalitatea a fost asemănătoare, în scara unui bloc, sub pretenţia unui control medical. Urmează să se stabilească dacă există legătură între aceste cazuri, precum şi a altor două cazuri, tot din Braşov“, a spus procurorul Marţian Aldea, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mimori şi Familie Braşov.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: