Pandemia anulează cel mai important dintre evenimentele Junilor Braşovului

Pandemia anulează cel mai important dintre evenimentele Junilor Braşovului

Junii Braşovului FOTO Ioan Buciumar

Pentru al doilea an consecutiv, Parada Junilor Braşovului este anulată. Totuşi, anul acesta s-au desfăşurat evenimentele Junilor Tineri, chiar dacă au fost foarte puţini participanţi faţă de alţi ani

Ştiri pe aceeaşi temă

Săptămâna Luminată, cum se mai numeşte săptămâna care începe cu Paştele, este perioada cea mai activă pentru cetele de juni ai Braşovului. 

Timp de 8 zile, Junii au diferite activităţi care culminează cu Ziua Călări, în care se strâng toate cetele la un loc, coboară în Cetate (în Piaţa Sfatului şi Centrul Istoric), după care merg la Pietrele lui Solomon şi petrec. 

Cum Junii Braşovului sunt cei care au păstrat tradiţia românească într-un Braşov medieval cu o populaţie majoritară săsească, obiceiurile lor sunt legate de sărbătorile ortodoxe, iar cea mai mare dintre acestea este Învierea Domnului, astfel că şi tradiţiile cele mai importante au loc în această perioadă. 
 
„Grupul Junilor Tineri are o serie de activităţi în Săptămâna Luminată. Junii Braşovului au fost constituiţi după Junii Tineri şi de aceea Junii Tineri sunt cea mai importantă ceată, de aici începe totul, de la Junii Tineri. 

Manifestările încep în duminica de Paşti, atunci când se reconstituie grupul Junilor Tineri, sub binecuvântarea preotului paroh de la Biserica Sfântul Nicolae. După ce părintele ne acordă binecuvântarea şi ne înmânează însemnele grupului, conducătorilor, noi dansăm Hora Junilor şi aruncăm buzduganul”, a detaliat liderul Junilor Tineri, Constantin Chicuş. 
 

Tricolorul, împărţit în trei ca să nu fie văzut de Imperiu

 
După aceasta, toţi junii merg spre casele lor şi petrec Paştele în familie şi cu prietenii apropiaţi. Luni, în a doua zi de Paşte, se merge la „strochit”. 

„În a doua zi de Paşti, Junii Tineri se împart în trei cete şi pornesc la stropit fetele de măritat, iar fetele le oferă tinerilor ouă roşii. Se împart în trei cete deoarece Junii Tinerii au trei conducători: vătaful, armaşul mare şi armaşul mic, iar fiecare dintre aceştia îşi ia o ceată şi pleacă la stropit. Aşa am moştenit tradiţia de la înaintaşii noştri. Aşa cum se ştie foarte bine, pe vremea Imperiului Austroungar noi eram interzişi, oarecum, eram exilaţi în Şchei, iar vătaful, armaşul mare şi armaşul mic formează tricolorul. Avem aceste lente, banduliere, una roşie, alta galbenă şi alta albastră. Tocmai de aceea se împărţeau în trei cete, să nu poată fi observate culorile steagului la un loc”, mai spune junele. 
 
O zi foarte aşteptată dintotdeauna era a treia zi de Paşte, ziua de marţi. „Marţi este „Marţea cu plăcinte”, cum o denumim noi. Vătaful pregăteşte plăcinte şi le aduce în Piaţa Unirii, unde le împarte spectatorilor şi participanţilor la eveniment”, spune vătaful Junilor Tineri, Constantin Chicuş. Această zi era foarte importantă în tradiţia Junilor, deoarece toţi cei care primeau plăcinte ofereau în schimb bani şi aceştia ajutau la organizarea paradei din Duminica Tomii. 
 

Aruncatul în ţol, un fel de „Botezul focului” pentru noi membri ai cetei

 
După două zile în care se refac şi se antrenează, vineri este o altă zi importantă pentru Junii Tineri. „Vineri este ziua spectaculoasei aruncări în ţol şi îi aşteptăm pe toţi braşovenii să vadă proba de curaj prin care trec toţi Junii Tineri. Este un eveniment atractiv, mai ales pentru cei nou înscrişi, care trec prin mari emoţii şi întotdeauna publicul apreciază acest eveniment, care este unul foarte frumos“, explică vătaful Junilor. 
 

Parada, anulată pentru al doilea an consecutiv

 
Anul trecut s-a renunţat la organizarea tuturor evenimentelor organizate de juni, din cauza pandemiei. 

Cum anul acesta am acumulat deja multe cunoştinţe despre virusul care a dat lumea peste cap, s-au organizat toate evenimentele din Săptămâna Luminată. 

Cel mai important, însă, Ziua Călări, duminica în care junii se îmbracă în cele mai frumoase costume naţionale şi îşi împodobesc şi caii la fel de frumos cu ocazia coborârii în Cetate, a fost anulat şi de această dată. De altfel, nici nu se putea altfel, deoarece, în fiecare an, parada Junilor Braşovului a strâns peste 100.000 de curioşi în Centrul Istoric. 
 
„Din păcate, este al doilea an consecutiv când suntem nevoiţi să anulăm Parada Junilor. Am făcut un mare pas înainte prin readucerea în prim-planul braşovenilor a tuturor evenimentelor Junilor Tineri. Cu siguranţă, anularea Paradei a fost o dovadă de responsabilitate şi, dacă vom continua trendul descrescător din aceste zile, vom reuşi să ţinem jocurile strămoşeşti şi maialurile pe care Junii la organizează în fiecare vară”, a încheiat Constantin Chicuş. 
 
Vă mai recomandăm:
 
 
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările