Pădurile virgine ale României au intrat în patrimoniul UNESCO. Defrişările sunt strict interzise

Pădurile
virgine ale României au intrat în patrimoniul UNESCO. Defrişările sunt strict
interzise

Pădurea Şinca FOTO ARHIVA ADEVĂRUL

Nouă păduri virgine din România au intrat în patrimoniul UNESCO, fapt care garantează că aici nu vor exista tăieri de arbori sau exploatări forestiere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pădurile virgine care sunt de acum înainte protejate sunt cele de la Izvoarele Nerei, Cheile Nerei-Beuşniţa, Domogled-Valea Cernei (Caraş Severin), Masivul Cozia, Lotrişor (Vâlcea), Codrul secular Şinca (Braşov), Codrul secular Slătioara (Suceava), Groşii Ţibleşului şi Strâmbu Băiuţ (Maramureş). Decizia includerii lor în patrimoniul UNESCO a fost luată vineri 7 iulie în cadrul reuniunii de la Cracovia. Alături de pădurile din România, în patrimoniul UNESCO au mai fost incluse şi păduri situate tot în Munţii Carpaţi în alte ţări europene. UNESCO a emis deja un comunicat de presă în care anunţă includerea pădurilor în patrimoniul ariilor protejate. 

„Am condus delegaţia română la cea de-a 41-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial de la Cracovia. Deşi propunerea IUCN fusese până în ultimul moment de amânare pentru obţinerea de noi date, am desfăşurat pe parcursul celor cinci zile pe care le-am avut la dispoziţie, împreună cu şefii de delagaţii ale ţărilor implicate, o intensă activitate de lobby şi mobilizare, astfel încât am reuşit să-i convingem pe reprezentanţii celor 21 de ţări din Comitetul Patrimoniului Mondial să accepte înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial. Este o mare victorie pentru conservarea pădurilor de fag din România, o lovitură hotărâtoare dată tăierilor de păduri ilegale şi un mare pas înainte către a obliga autorităţile româneşti la îmbunătăţirea managementului pădurilor, un capitol neglijat sau supus de-a lungul anilor unor nenumărate abuzuri“, a scris deputatul USR Vlad Alexandrescu pe Facebook.

Reuniunea UNESCO a avut loc la Cracovia. FOTO Facebook Vlad Alexandrescu.

Reguli stricte pentru aceste păduri

Pădurile virgine care au intrat în patrimoniul UNESCO au trebuit să îndeplinească mai multe condiţii şi au o mare valoare ştiinţifică. Pentru ca o pădure să fie declarată virgină şi pusă sub protecţie în ea trebuie să existe arbori de toate stadiile, exact ca şi într-o comunitate omenească, unde trebuie să ai şi tineri şi bătrâni. Asta înseamnă că trebuie să existe brazi de 300-400 de ani şi fagi de 250-350 de ani, dar şi copaci mai tineri de 50-100 de ani.

„Aceste păduri care nu au suferit nici o intervenţie umană perturbatoare de-a lungul istoriei şi stau mărturie pentru modelele şi procesele ecologice cele mai complete şi mai cuprinzătoare de specii pure şi mixte de fagi europeni ce s-au dezvoltat în condiţii diverse de mediu. Pădurile virgine sunt ultimele zone în care natura supravieţuieste în forma sa pură, fără niciun fel de intervenţie umană. Aceste păduri sunt ecosisteme stabile, în care trăiesc până la 13.000 de specii“, a mai scris Vlad Alexandrescu. 

 
Foto

Odată intrate în patrimoniul UNESCO pădurile sunt complet protejate. Trebuie conservate exact în starea în care se află. Adică nu se va mai tăia nici măcar un pom şi nu vor mai fi exploatări forestiere decât cu respectarea normelor europene care sunt foarte stricte. Arborii pot fi tăiaţi numai dacă sunt bolnavi şi în pericol de prăbuşire. De asemenea nu sunt premise niciun fel de defrişări. „În aceste păduri se pot face plimbări şi pot exista  drumuri forestiere. Va exista un plan de management ştiinţific, tăierile nu vor putea depăşi procentul admis pe plan european, va trebui să existe o grijă sistematică a autorităţilor statului pentru conservarea echilibrului ecologic“, a declarat pentru Adevărul Vlad Alexandrescu.

Cel mai înalt Brad din România este în pădurea de la Şinca

Pădurile virgine din Şinca din judeţul Braşov au o suprafaţă de aproximativ de 350 hectare. În pădurea de la Şinca se află şi ce mai înalt brad din România care are  62,5 metri. Bradul are peste 300 de ani. Măsurătorile au fost realizate cu un hipsometru digital cu ultrasunete. Recordul precedent este el unui brad de 61,5 metri din pădurea din Penteleu din zona Buzăului, descoperit de profesorul Ion Popescu-Zeletin.

Pădurea de la Şinca ar putea deţine şi un record european. Aici s-a a descoperit un fag de 56 de metri înălţime. Deocamdată acest record nu a fost omologat, deoarece se fac cercetări europene pentru a vedea dacă s-a descoperit în vreo altă pădure vreun fag mai înalt.

Unicitatea pădurilor virgine din România, cum este şi cea de la Şinca Veche, constă în faptul că ele sunt un amestec de fag, brad şi molid. Aceste lucru nu se întâlneşte în alte zone ale Europei, unde pădurile virgine sunt preponderant doar de molid. Majoritatea arborilor au peste 50 de metri înălţime şi un diametru de aproximativ 1,5 metri. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: