Ordin de protecţie provizoriu împotriva unui braşovean care şi-a bătut soţia: „A fost dispusă măsura evacuării temporare din locuinţa comună“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook."Violenţă Domestică"
Foto Facebook."Violenţă Domestică"

Cearta cu soţul s-a încheiat cumplit pentru o femeie din municipiul  Braşov. Poliţişti din cadrul Secţiei 4 efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „violenţa în familie”.

Săptămâna acesata, oamenii legii au fost sesizaţi de către o femeie în vârstă de 29 ani, din municipiul Braşov, cu privire la faptul că soţul său, în vârstă de 33 ani, a agresat-o fizic.

S-a întâmplat  pe fondul unor discuţii în contradictoriu care au escaladat în jigniri şi lovituri. 

"În conformitate cu prevederile legale şi având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, poliţiştii au emis ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile faţă de bărbatul în cauză. De asemenea, au fost dispusă măsura evacuării temporare a bărbatului din locuinţa comună, păstrarea unei distanţe minime de 200 metri faţă de persoana vătămată şi faţă de locul de muncă al acesteia", precizează IPJ Braşov.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unităţii de parchet competente, în care se va propune soluţie legală la finalizarea cercetărilor.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite