Ora Pământului va fi sărbătorită sâmbătă la Braşov

Ora Pământului va fi sărbătorită sâmbătă la Braşov

Braşovul va fi luminat doar de lampioane timp de o oră. FOTOPrimăria Braşov

Braşovul se alătură şi în acest an celor aproape 5.000 de oraşe din întreaga lume care vor participa la Earth Hour - cel mai mare eveniment internaţional care atrage atenţia asupra schimbărilor climatice, prin oprirea luminilor timp de o oră.

Primarul George Scripcaru a luat decizia ca în acest an iluminatul public să fie oprit într-o zonă mult mai extinsă decât în anii anteriori. Sâmbătă seara, în intervalul orar 20.30 - 21.30, iluminatul public va fi oprit pe următoarele străzi: Mureşenilor, Republicii, Michael Weiss, Postăvarului, Politehnicii, Sf. Ioan, Diaconu Coresi, Mihail Sadoveanu, Eroilor, N. Iorga. De asemenea, luminile vor fi stinse în Piaţa Sfatului şi în Piaţa Enescu, în zona Rectorat, precum şi zona clădiri Primăriei Braşov, a Poştei şi Parcul Titulescu.
 

„Sperăm ca prin acest demers să reuşim să atragem atenţia cu privire la responsabilitatea fiecăruia dintre noi faţă de ceea ce se întâmplă cu planeta noastră, iar exemplu Municipalităţii să fie preluat în fiecare casă din Braşov“, a precizat primarul Braşovului, George Scripcaru
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările