Octogenara Azota Popescu, neobosita „mamă a orfanilor”: „Ştiam că doarme pe banca unde o abandonase mama sa”
0
Preşedinta Asociaţiei Catharsis a adus în România conceptul de „asistent maternal profesionist”, a modificat Legea adopţiei de mai multe ori, a ajutat mii de orfani şi răspunde la orice oră din zi şi din noapte, deşi este trecută de 80 de ani
În pofida vârstei înaintate, un gând nu-i dă pace Azotei Popescu: trebuie să ajute cât mai mulţi copii orfani să ajungă într-o familie care să le ofere iubire şi o educaţie aşa cum merită orice micuţ. Pentru asta, a schimbat de mai multe ori Legea adopţiei, în favoarea copiilor orfani. Deşi în aprilie împlineşte 81 de ani, nu există oră din zi sau din noapte în care un orfan să o sune şi ea să nu răspundă. De multe ori, se îmbracă, se urcă în tren şi merge într-un capăt de ţară ca să îl ajute pe cel care a sunat, disperat. Azota Popescu a fost profesoară de română şi directoare a celei mai mari şcoli generale din România, un experiment făcut de regimul comunist la Braşov, în cartierul Răcădău. Din cei peste 4.200 de elevi, mulţi aveau probleme în familie: fie aveau un singur părinte, fie erau mai mulţi fraţi şi veniturile părinţilor erau reduse. Aşa a luat Azota Popescu pentru prima dată contact cu copiii care se confruntă cu probleme.
„Am ieşit la pensie în 1995, datorită unei legi care îmi permitea, atunci, să mă pensionez la 55 de ani. Prima mea vacanţă am făcut-o la fiul fratelui meu, în Las Vegas. Aici am luat contact cu mai multe ONG-uri din Statele Unite şi nepotul meu mi-a explicat multe despre copiii abandonaţi şi adopţiile internaţionale. Eu aveam deja în gând să fac un ONG, aşa că, la întoarcerea acasă, ajutată de numeroasele informaţii pe care le adunasem în America, am făcut, împreună cu alte 26 de persoane, Asociaţia Catharsis”, povesteşte Azota Popescu.
Ideea revoluţionară din România
Din SUA a venit cu o idee extrem de importantă. În loc să se strângă sute de copii într-un centru şi să fie, practic, lăsaţi în voia sorţii, cât mai mulţi dintre aceştia trebuiau să fie crescuţi de asistenţi maternali profesionişti. „Linda Lavender, de la Hope Cottage, Texas, ne-a ajutat să introducem termenul de asistent maternal profesionist. Am spus că vrem, pentru început, 28 de asistenţi maternali, am organizat o campanie şi ne-am trezit cu vreo 300 de cereri, deoarece era o perioadă în care se desfiinţau multe firme din România. Am selecţionat 30 de asistenţi, care au fost primii noştri angajaţi. Numărul asistenţilor maternali din România a crescut foarte rapid şi s-a ajuns la Braşov la 300 de asistenţi maternali profesionişti, iar la Iaşi chiar la 1.200, înainte de anul 2000”, continuă Azota Popescu.
Ideea a fost un succes total. Numărul ONG-urilor din ţara noastră a crescut şi totul mergea din ce în ce mai bine: copiii erau adoptaţi atât în ţară, cât şi în străinătate şi mulţi dintre ei au ajuns să fie fericiţi. România nu mai era deja privită drept ţara în care copiii din orfelinate erau maltrataţi şi începea să se apropie de standardele din Vest. Dar a venit o întâmplare care a schimbat totul şi nici măcar în prezent greşeala de atunci nu a fost încă reparată, deşi ar fi foarte simplu. Ca urmare a unor interese contrare celor ale copiilor, adopţiile internaţionale din România au fost stopate.
„O fată foarte frumoasă, violată de mică”
Prin această încălcare gravă a convenţiilor internaţionale asumate, statul român a distrus mii de destine. „M-a impresionat cazul Iordanei, din Constanţa. O fată foarte frumoasă, care a fost violată de mică, la al doilea asistent maternal la care a crescut. A ajuns într-un centru, unde a fost drogată, violată, traficată. A plecat din centru şi nici acum nu are stabilitate emoţională. Schimbă foarte des locurile de muncă şi bărbaţii cu care locuieşte, ajunge foarte des la sediul nostru. Noi o ajutăm de fiecare dată, dar traumele trecutului sunt aproape imposibil de vindecat. O familie din Belgia a vrut să o adopte când era mică, dar a fost împiedicată de legile din România. Mă gândesc şi la Rodica. O familie din Germania a dorit să o adopte şi a venit timp de 10 ani în România. A încercat prin toate mijloacele de care a dispus să o adopte pe Rodica, dar statul român s-a opus. Rodica risca să îşi piardă vederea, dar în Germania ar fi putut primi un tratament scump, care să o ajute. România nu a vrut să se întâmple aşa”, spune Azota Popescu despre cazurile care au impresionat-o cel mai mult.
În schimb, există şi satisfacţii foarte mari, atunci când demersurile şi osteneala ei sunt răsplătite din plin. „Vlăduţ nu îşi putea mişca nici mâinile, nici picioarele. O familie din Italia l-a adoptat, l-a dus la cea mai mare clinică din lume, la Bologna, iar Vlăduţ, acum student la ştiinţe economice, este campion al Italiei la juniori la tenis de masă şi a ieşit al doilea la un turneu internaţional în Cehia! O altă satisfacţie mi-a fost adusă de centrul „Rază de lumină”. Aici, copiii nevăzători erau pregătiţi pentru învăţământul de masă. Primii beneficiari au ajuns acum să termine facultatea sau liceul. Au învăţat alfabetul Braille, au învăţat să lucreze pe computer, au fost şi în Italia, au învăţat chiar să şi deseneze! Am reuşit lucruri minunate cu aceşti copii”, mai spune Azota Popescu.
Încă studiază şi la această vârstă
La aproape 81 de ani, preşedinta Asociaţiei Catharsis este mai energică decât un tânăr de 20 de ani. Copiii care au părăsit sistemul la împlinirea vârstei de 18 ani o sună să-i ceară ajutorul, indiferent de oră. Recent, Azota Popescu a plecat în toiul nopţii, la ora 2.00, în căutarea unei fete care a crescut în orfelinat, a găsit-o şi a ajutat-o să îşi găsească un adăpost. „Mă sunase peste zi şi eram sigură că nu e bine. Cu gândul la ea, nu m-a luat somnul aşa că am chemat un voluntar şi, împreună, am mers să o căutăm. Ştiam că, în asemenea momente, doarme pe banca pe care o abandonase mama sa când era mică. Acolo am găsit-o şi am ajutat-o să treacă peste momentele grele”, povesteşte Azota Popescu.
Întâmplarea nu este unică, ci, dimpotrivă, aproape că nu există săptămână în care Azota Popescu să nu se trezească după miezul nopţii şi să plece, uneori la Brăila, alteori la Craiova sau cine ştie pe unde şi să-i ajute pe orfani. De cele mai multe ori, aceştia sunt cei care vin la ea şi sunt ajutaţi. Şi, ca să fie mereu aproape de aceştia, chiar şi la această vârstă, Azota Popescu încă studiază. Cu puţin înainte de izbucnirea pandemiei a fost la un curs de două săptămâni, la Bucureşti. De altfel, a fost o deplasare scurtă pentru Azota Popescu, care abia se întorsese din concediul pe care îl petrecuse în Australia.
Asociaţia Catharsis este unul dintre cele 6 Organisme Publice Acreditate din România care pot face cursuri în vederea obţinerii atestatului de părinte adoptator şi singura din România care face şi evaluarea psihologică a viitorilor părinţi. Prin Catharsis, sute de copii au ajuns în familii din România şi se bucură acum de o viaţă frumoasă. La sediul asociaţiei vin, zilnic, foşti beneficiari ai centrelor de plasament, copii care, după ce au împlinit 18 ani şi au părăsit orfelinatele, nu şi-au găsit drumul în viaţă. Singura lor speranţă este Azota Popescu, despre care ei ştiu sigur că îi primeşte la orice oră, îi acceptă cu toate problemele lor şi îi ajută.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Luare de poziţie a Vaticanului: Homosexualitatea este un păcat, iar căsătoriile între persoane de acelaşi sex nu pot fi binecuvântate
Criză acută de medici în Prahova pentru centrele de vaccinare, în pofida salariului imens. Tentaţi de ofertă, câţiva stomatologi
Se încarcă comentariile...
