„Oamenii şi istoria oraşului” la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială de Pneumoftizilogie Sânpetru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unitatea de Asistenţă Medico-Socială de Pneumoftizilogie Sânpetru a câştigat un nou proiect cu finanţare nerabursabilă de la Administraţia Fondului Cultural Naţional, în colaborare cu partenerii Asociaţia „Sinaptica” Bucureşti şi Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov.

Proiectul „Oamenii şi istoria oraşului” vine în completarea proiectului câştigat tot la AFCN, în anul 2013, „Speranţă prin cultură” şi are ca scop extinderea accesului la cultură a beneficiarilor noştri, dar şi o îmbunatăţire a calităţii vieţii acestora, prin reinterpretarea şi punerea în valoare a istoriei oraşului prin prisma propriei experienţe.

Activităţile proiectului se vor desfăşura în luna octombrie şi vor cuprinde evenimente organizate atât în incinta instituţiei cât şi în afara acesteia. 30 de pacienţi ai unităţii, împărţiti în două grupe, vor participa la două vizite la secţiile Muzeului „Casa Mureşenilor” Braşov, după care vor fi îndrumaţi de doi lectori pe parcursul a patru ateliere, în cadrul cărora vor îmbina informaţiile acumulate în urma vizitării muzeului cu cele din propria viaţă, în special cea trăită înaintea îmbolnăvirii şi internării în unitatea noastră, realizând, astfel, o broşură cu 10 poveşti.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite