O actriţă din Harry Potter a botezat o ursoaică de la Rezervaţia de la Zărneşti

O actriţă din Harry Potter a botezat o
ursoaică de la Rezervaţia de la Zărneşti

Actriţa a vizitat Rezervaţia de la Zărneşti. FOTOAsociaţia MIlioane de Prieteni

Evanna Lynch, cunoscută pentru rolul Luna Lovegood din Harry Potter, a devenit naşa unei ursoaice din Sanctuarul de urşi de la Zărneşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Actriţa de origine irlandeză a vizitat rezervaţia în 2015 şi încă de atunci a anunţat că vrea să facă mai mult pentru animalele care au fost chinuite în trecut. O mare iubitoare de animale, impresionată de poveştile urşilor salvaţi din cuşti mizere şi care se bucură acum de cele aproape 70 de hectare ale rezervaţiei, Evanna s-a hotărât să devină naşa celei mai aventuroase ursoaice.

„Sunt onorată că mi s-a oferit oportunitatea să îi dau un nume celui mai nou prieten urs de la Libearty. După ce m-am gândit mult, am decis să se numească Ciere (se pronunţă 'Sea Air'). Este un nume de origine celtică, pe care l-am găsit într-un roman science fiction, un roman despre o fată tânără, încăpăţânată şi cu spirit liber. Am fost fascinată să aud povestea acestui urs şi să aflu aventura care l-a adus într-un final, în siguranţă, la Sanctuarul Libearty“, spune Evanna Lynch.

Ciere, căci aşa o va chema de acum pe ursoaică, a plecat se pare cu un tren marfar din zona de munte (Sinaia-Azuga) şi a coborât în gara din Ploieşti. Ursoaica a fost văzută pentru prima dată în 24 decembrie, în zona Gării de Nord din Ploieşti, de către un lucrător CFR, care a sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112. Reprezentanţii Jandarmeriei, Poliţiei şi Grădinii Zoologice Bucov au încercat mai bine de două ore să o captureze, însă aceasta a fugit şi a alergat pe străzile oraşului, stresată de tot ce se întâmpla în jurul ei. După ce a fost capturată, a ajuns la Grădina Zoologică Bucov, unde a trăit într-un spaţiu de aproximativ 50 de metri pătraţi. A ajuns însî apoi la Rezervaţia de la Zărneşti. S-a obişnuit deja cu noua locuinţă şi-şi vede de marea pasiune: căţăratul în pomi. Petrece ore în şir la înălţime şi-şi priveşte de sus vecinii din rezervaţie. 

„M-au emoţionat cel mai mult curiozitatea ei înnăscută şi firea ei independentă care au dus-o atât de departe de casă, lucruri care m-au făcut să simt că îşi merită acest nume, Ciere. Ştiu că Ciere va fi foarte fericită în îngrijirea Cristinei, a lui Roger şi a întregii echipe şi am încredere că ea va aduce o scânteie unică şi puţină aventură în comunitatea urşilor de la Zărneşti“, a mai adăugat celebra actriţă.

Rezervaţia unică în Europa de Est

Rezervaţia de Urşi de la Zărneşti este unică în Europa de Est. Spaţiul a fost amenajat astfel încât urşii să aibă parte de un mediu cât mai apropiat de habitatul natural. Animalele au bârloguri şi „piscine", iar mâncarea le este plasată în anumite locuri, astfel încât animalul să facă efortul s-o caute. Rezevaţia este acum deschisă  de marţi până duminică, iar turiştii o pot vizita însoţiţo de un ghid. Un bilet de intrare este 40 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii. Rezervaţia a fost inclusă într-un top al celor mai frumoase destinaţii europene de către cel mai important site de călătorii din lume, Trip Advisor. PreşedinteleTripAdvisor, Marc Charron, a trimis la Braşov un certificat de excelenţă pentru rezervaţie. 

Contra unor sume de bani, urşii pot fi adoptaţi la distanţă de iubitorii de animale din ţară şi din străinătate. Banii vor fi folosiţi de administratorii rezervaţiei pentru a hrăni animalele şi pentru a le îmbunătăţi condiţiile de viaţă.

„Adopţia înseamnă luarea angajamentului de a îngriji un urs pe o perioadă de cel puţin un an, trimiţând o sumă de bani lunar, care îi va acoperi total sau parţial cheltuielile. Suma trebuie să fie de minimum 5 euro“, a explicat Cristina Lapis, administratorul rezervaţiei de urşi şi preşedinta Asociaţiei „Milioane de Prieteni“.

Părinţii adoptivi primesc la schimb un certificat de adopţie, însoţit de poza ursului şi de întreaga sa poveste de viaţă. Totodată, ei sunt înştiinţaţi periodic prin e-mail despre ultimele întâmplări din viaţa „copiilor“. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările