Monumentul Eroilor din Bartolomeu va fi mutat... peste drum

Monumentul Eroilor din Bartolomeu va fi mutat... peste drum

Monumentul Eroilor din Bartolomeu marchează o filă importantă din istorie

Edilii au răspuns solicitării Asociaţiei „Cultul Eroilor" Braşov de amenaja un complex memorial dedicat eroilor din primul Război Mondial. Primul pas al autorităţilor îl reprezintă, de fapt, mutarea monumentului de la capătul străzii Lungă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Monumentul, străjuit de o acvilă de piatră, va fi mutat pe un platou de la baza dealului Bartolomeu, acolo urmînd să fie construită şi o capelă, după cum informează monitorulexpres.ro. Deocamdată, edilii încearcă să obţină avizele necesare acestei operaţiuni de mutare, după care vor trece la treabă.

În Primul Război Mondial, în zona gării Bartolomeu, au murit în jur de 250 de soldaţi români care au ţinut piept mai bine de două zile trupelor, până la ultimul cartuş. De aceea, locul a primit numele de „tranşeea morţii". Cimitirul în care au fost îngropaţi a fost aşezat de-a lungul căii ferate, iar monumentul, amplasat atunci chiar în mijloc, străjuia mormintele eroilor.

În jurul anului 1970, zona Bartolomeu a suferit o serie de modificări urbanistice. Cu această ocazie s-au restructurat traseul căii ferate și al străzii. Ca urmare, cimitirul eroilor a fost dezafectat, iar osemintele eroilor au fost deshumate şi plasate într-o altă biserică din Brașov. A rămas pe loc doar monumentul.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: