Mioriţa în varianta modernă. Cioban ucis de doi colegi şi aşezat pe şinele de tren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cioban a fost lovit cu bâta şi înjunghiat de mai multe ori de alţi doi ciobani din zona Caţa. Victima a decedat, iar cei doi agresori au fost reţinuţi.

Motivul crimei nu este încă cunoscut. Cei trei au băut împreună marţi noaptea. Spre dimineaţă victima a fost dusă în zona căii ferate din satul Beia (comuna Caţa) şi lovită de mai multe ori cu bâta în cap şi apoi înjunghiată cu un cuţit. Ca să îşi ascundă fapta, cei doi agresori au aşezat victima pe şinele de cale ferată.

„Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în noaptea de 17/18.04.2018, în jurul orei 05:00, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice, cei doi inculpaţi, ciobani, colegi cu victima, au condus-o pe aceasta pe calea ferată din proximitatea satului Beia, com. Caţa, jud. Braşov, unde au lovit-o în mod repetat cu o bâta în cap şi au înjunghiat-o de mai multe ori în spate cu un cuţit, producându-i decesul. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare“, se arată în comunicatul procurilor

Cei doi suspecţi, care au fost reţinuţi în cursul zilei ieri, vor fi prezentaţi cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov. Eu sunt acuzaţi de omor.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite