Ministerul Sănătăţii construieşte la Braşov primul spital regional cu secţie de arşi şi de transplant renal. Sorina Pintea: „Nu mai avem nicio piedică”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Sănătăţii i-a asigurat pe braşoveni că nu mai poate apărea nici o piedică în calea derulării proiectului. Foto: Ionuţ Dincă
Ministrul Sănătăţii i-a asigurat pe braşoveni că nu mai poate apărea nici o piedică în calea derulării proiectului. Foto: Ionuţ Dincă

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a discutat astăzi, la Braşov, cu autorităţile locale, despre proiectul Spitalului Regional, prezentându-le acestora „certificatul de naştere” pentru acest proiect, respectiv Ordinul de ministru prin care a fost decisă structura acestui spital.

 „Prin emiterea acestui ordin de ministru s-a înfiinţat de fapt acest spital regional. Demararea unui astfel de proiect este un proiect laborios şi necesită multe studii şi analize. La Braşov a durat puţin, pentru că am avut doi oameni care s-au implicat în acest proiect, primarul George Scripcaru şi senatorul Florin Orţan”, a subliniat ministrul.

Aceasta i-a asigurat pe braşoveni că nu mai poate apărea nici o piedică în calea derulării proiectului, după aprobarea acestui ordin de ministru şi lucrurile au intrat pe un făgaş normal.

Noul spital va avea şi o secţie de arşi

Aceasta a subliniat faptul că gândirea unui spital începe de la partea de structură, care trebuie să corespundă nevoii de servicii medicale în zonă. „Numărul de paturi alocat acestui spital a fost decis după o analiză a încadrării în numărul de paturi la nivel naţional. Am emis un ordin de minsitru astăzi în care am aporbat specialităţi ce vor constitui ac spital. Spitalul va avea 849 de spaturi pentur spitalizare continuă şi 60 de paturi pentru spitalizare de zi. Paturile de spitalizare continuă se vor organiza pe centre funcţionale, în funcţie de patologie, ca să nu mai spunem că pentru o anumită specilitate nu avem locuri. Vor exista secţii de neurologie, dar şi de neurologie pentru tratarea accidentelor vasculare grave, urologie - transplant renal, dar şi secţeie de arşi, de chirugire vasculară, endrocrnologie, diabet, henmatologie, psihiatri acuţi, chirguei pediatrică, pediatrie, neonatologie, obstetrică-ginecologie şi oncologie medicală. Acordăm o mare atenţie acestui spital. În fiinţarea secţiei de Urologie – transplant renal, însemană că avem încredere în Braşov”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Demersurile birocratice au început să evolueze

Demersurile în ceea ce priveşte demararea proiectului, cel puţin din punct de vedere birocratic, au început să avanseze deja. „Suntem în grafic cu ceea ce ne-am propus de la momentul când am avut primele discuţii. Avem un Plan Urbanistic Zonal valabil, partea din punct de vedere urbanistic este rezolvată, ca de altfel şi stiuaţia patrimonială a terenului. Reţeaua de gaze a fost extinsă. Exisăt şi reţea de distribuţie electrică, dar aceasta are o anumită capacitate, care va trebui extinsă. Am transferat terenul necesar pentru amplasarea unei staţii de transformare necesară care să asigure capacitatea necesară pentru funcţionarea spitalulu, investiţia totală este de 40 de milioane de lei. De asemeneam în zonă se va derula o investiţie şi pentru introducerea reţelei de apă şi canal, o investiţie de 3,2 milioane de lei, lucrare care este în procedură de achiziţie şi va fi definitivată în decembrie 2019. Şi când construieşti o casă, ai nevoie în primul rând de utilităţi. Cred că am anticipat şi am gândit logic. Acum, urmează să facem paşii procedurali pentru realizarea studiului de fezabilitate”, a explicat primarul George Scripcaru.

Citeşte şi:

Noul spital regional de 250 de milioane de euro de la Braşov a obţinut certificatul de urbanism pentru construcţie

Primele saloane de spital din Braşov care oferă pacienţilor cu boli oncologice o parte din atmosfera familială

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite