Marina Voica, operată pe cord, la o clinică privată din Braşov. Cum se simte după operaţie artista de 84 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marina Voica operată cu succes la Braşov FOTO sputnik
Marina Voica operată cu succes la Braşov FOTO sputnik

După ce mai multe clinici din ţară au refuzat să-şi asume riscul, Marina Voica a fost operată cu succes pe cord la o clinică privată din Braşov. Cântăreaţa aşteaptă acum să treacă perioada de convalescenţă ca să îşi poată relua viaţa.

Îndrăgita cântăreaţă Marina Voica a fost operată cu succes la o clinică privată din Braşov. Artista, în vârstă de 84 de ani, avea leziuni severe la două dintre valvele inimii, iar viaţa îi era pusă în pericol. 

Mai multe clinici din ţară s-au temut să facă o operaţie atât de dificilă, în cazul unei octogenare, dar specialiştii de la Braşov, ajutaţi de colegi de-ai lor din Bucureşti, s-au încumetat să facă procedura şi i-au salvat viaţa cântăreţei. 

Potrivit medicilor braşoveni, intervenţia deosebit de riscantă a fost salvatoare, iar medicii au reuşit efectuarea ei în mare parte pe cord bătând, ceea ce a permis o recuperare rapidă. Marina Voica se bucură de sănătatea recăpătată, este plină de optimism şi dorinţa de viaţă şi de frumos prin muzică. Marina Voica a fost impresionată de echipa de la Braşov şi a povestit experienţa trăită la clinica din oraşul de sub Tâmpa.

„Este greu să vorbeşti despre o mare minune care s-a întâmplat aici: o operaţie pe inimă foarte grea, la o femeie de 84 de ani. Nu mă condamnaţi că vreau să trăiesc!Echipa spitalului şi doctorul Zoltan Galajda au făcut o operă de artă pe inima mea. N-am cuvinte, adevărată artă. S-au purtat excepţional, cu profesionalism şi răbdare. Eu am încercat să nu creez dificultăţi. A fost greu. Nu sunt încă restabilită complet, dar o să încep încet, încet. Sper să mă refac cât mai repede. Mulţumesc echipei care a făcut din inima mea una aproape nouă. O operaţie extraordinară", a spus artista, la externarea din spital.

Marina Voica fost operată pe cord deschis, operaţia fiind necesară pentru a-i salva viaţa. Intervenţia a fost efectuată de echipa de cardiologie şi chirurgie cardiovasculară compusă din dr. Mihai Ursu, dr. Narcis Filipescu, dr. Cristian Stănescu, dr. Dorin Arhire, dr. Emma Ciobanu, dr. Dana Lazăr – coordonată, prin invitaţie, de profesor dr Zoltan Galajda, de la Spitalul Militar Central „Carol Davila” din Bucureşti” – dr. Radu Pavel, managerul Spitalului Clinicco din Braşov.

Vă mai recomandăm:

Cazul straniu al copilului de 11 ani luat cu forţa din grija străbunicului care-l creşte de la 7 luni. A evadat din două centre de plasament pentru a reveni acasă

Ţinută în captivitate timp de 38 de ani, o ursoaică este liberă pentru prima dată, la o vârstă la care ajung puţini urşi

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite