Luni se decide soarta Cetăţii Braşovului. Primăria o vrea gratis. Instanţa a amânat deja de două ori pronunţarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea Braşovului stă cu lacătul pe uşă de un an. FOTOSimona Suciu.
Cetatea Braşovului stă cu lacătul pe uşă de un an. FOTOSimona Suciu.

Tribunalul Braşov va da în 3 octombrie sentinţa care să stabilească cine este proprietarul Cetăţuii de pe Dealul Straja. Primăria spune că are dreptul să o ia gratis, în schimb ce Aro Palace cere pe ea 3,3 milioane de euro.

Cetatea de pe dealul Straja stă cu lacătul pe uşă de un an. Este unul dintre simbolurile oraşului şi o mare atracţie pentru turişti. Iniţial, pe dealul Schlossberg, cel pe care azi se află cetatea, s-a ridicat, în anul 1524, un turn de veghe, din piatră şi cărămidă, în formă de potcoavă. Acesta avea trei niveluri, dotate cu ambrazuri la nivelurile inferioare şi guri de păcură la nivelul superior. Nucleul a fost completat în perioada următoare cu un bastion ce avea patru turnuri din lemn. În 1773 a funcţionat ca şi închisoare pentru prizonierii turci şi francezi, iar în timpul epidemiei de ciumă aici era o secţie pentru cei cu simptomele bolii.

Cum a preluat gratis Aro Palace cetatea

Cetatea Braşovului este deţinută de compania Aro Palace, al cărei acţionar majoritar este SIF Transilvania. Firma a avut în cetate un restaurant şi o terasă, dar le-a închis cu tot cu obiectivul turistic.  Motivul a fost unul pur economic. Compania nu are bani să refacă cetatea şi chiar dacă ar avea nu i-ar investi pe motiv că nu i-ar mai recupera niciodată. Cu alte cuvinte Cetatea nu ar fi suficient de profitabilă. Compania ar fi trebuit să investească 2,5 milioane de euro pentru o reabilitare a cetăţii.

Cetatea a fost în patrimoniul ONT din 1982. În 1990 societatea s-a privatizat, iar din ea au rezultat două companii: Postăvaruul SA şi Poiana SA. Compania Postăvarul a intrat în posesia cetăţii alături de alte active, iar din 2000 şi-a schimbat numele în Aro Palace.  Documentele arată că cetatea a fost primită gratuit şi că actualul proprietar nu a dat pe ea niciun leu.

Primăria a investit în cetate

În ultimii ani Primăria a mai investit mai multe milioane de lei în punerea în valoare a cetăţii. A tăiat peste 300 de arbori de pe Dealul Straja, pentru ca obiectivul turistic să fie vizibil din centrul oraşului. Aleile au fost pietruite, iar străduţele au fost lărgite, astfel încât, în cetate să aibă acces şi autocarele. În jurul Cetăţii există o promenadă, pentru ca turişti să se poată bucura de privelişte, iar în interior sunt amenajate trei locuri speciale pentru admirarea şi fotografierea oraşului. S-au montat reflectoare pentru cetatea să fie vizibilă şi noaptea din oraş.

Disputa se mută în instanţă

Compania Aro Palace a cerut iniţial  5,2 milioane de euro pentru cetate, dar expertizele au arătat că preţul corect este de 3,3 milioane de euro. Primăria şi-a exercitat dreptul de preemţiune şi a oferit la schimb terenuri şi bani, dar tranzacţia nu s-a mai finalizat. Pe fir au intrat şi procurorii DNA care au cerut toate actele pentru a verifica legalitatea viitoarei tranzacţii.

Pentru că nu s-a ajuns la o înţelegere Primăria a deschis acţiune în instanţă pentru obţinrea cetăţii. Procesul a început în primăvară. În septembrie sentinţa a fost amânată de două ori, ultimul termen dat fiind pe 3 octobmrie.

Autorităţile locale mizează pe faptul că Aro Palace a primit cetatea cu tilu gratuit, dar şi pe faptul că actele de carte funcţiară ca proprietar figurează Municipiul Braşov. Acest aspect a fost menţionat şi în actul de chemare în judecată a companiei Aro Palace: „imobilul generic denumit «Complex Cetate» identificat cadastral, în prezent in CF 130755 Braşov, provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi nr. 31236 A+19, top 2068/1/2/ în suprafaţă de 5.002 mp, este proprietatea Municipiului Braşov, în domeniul public, fiind bun de interes şi uz public“.

Încuiată şi lăsată de izbelişte

Între timp cetatea a fost lăsată de izbelişte. Porţile au fost încuiate, iar pe şoseaua de acces a autocarelor şi autoturismelor a fost coborâtă bariera. Tencuiala de pe zidurile groase se desprinde vizibil, o parte din acoperiş a rămas distrus după o vijelie de anul trecut. Turnurile par şi ele la un pas de prăbuşire, iar tunurile din faţa intrării sunt răsturnate. Turiştii care vin pe jos la cetate sunt dezamăgiţi când văd afişul pe care scrie sec „Închis“. Nu pot face altceva decât să admire puţin oraşul de sus şi să facă apoi cale întoarsă.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite