Licitaţia pentru renovarea Spitalului Judeţean a fost deblocată de procurori. Urmează să se desemneze constructorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Judeţean este cea mai mare unitate sanitară din Braşov. FOTOArhivă.
Spitalul Judeţean este cea mai mare unitate sanitară din Braşov. FOTOArhivă.

Lucrările ar putea să înceapă în această primăvară. Licitaţia fusese blocată de procurori după ce aceştia au descoperit că firma Ramb Sistem a fost favorizată de Aristotel Căcenscu.

Odată cu ancheta procurorilor anticorupţie Aristotel Căncescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean a fost arestat şi trimis în judecată, iar administratorul companiei Ramb Sistem, Gabriel Bâgiu este şi el cercetat penal. Toate documentele referitoare la licitaţia frauduloasă au fost confiscate.

Cum a câştigat Ramb Sistem licitaţia de la Judeţean

Compania Ramb Sistem era una dintre firmele de casă ale Consiliului Judeţean. A primit două contracte, unul care prevedea amenajarea Complexului de Agrement de sub Tâmpa (8.082.044 de lei), iar altul pentru amenajarea de terenuri sportive la Colegiul Andrei Şaguna (1.739.762 de lei). Pe timpul derulării contractelor preţul a fost mărit cu 5,5 milioane de lei. După ce au apărut suspiciuni cu privire la aceste contracte, Căncescu i-a cerut lui Gabriel Bâgiu să restituie suma primită suplimentar cu promisiunea că va primi în schimb contractual de renovare a Spitalului Judeţean, în valoare de 20 de milioane de lei. Deşi licitaţia a fost câştigată de altă firmă, Căncescu a cerut expres la lucrările să fie făcute de Ramb Sistem, deşi aceasta nu îndeplinea condiţiile cerute.

Licitaţia a fost deblocată de procurori şi procedurile de atribuire a contractului pot fi reluate. Firma Ramb Sistem a fost eliminată dintre ofertanţi, iar acum vor fi luate în calcul cele cinci oferte rămase în cursă, iar constructorul va putea începe lucrarea în primăvară. „Am prevăzut în bugetul judeţului suma de 1,7 milioane de euro, din vânzarea Spitalului Dermato, bani care vor fi folosiţi pentru aceste lucrări de modernizare de la Judeţean. La aceşti bani se mai adaugă şi împrumutul aprobat de 1,5 milioane de euro”, a explicat Claudiu Coman, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov.

Modernizări de amploare

Potrivit proiectului la Spitalul Judeţean trebuiau să se realizeze recompartimentări, astfel ca fiecare salon să aibă grup sanitar. Trebuie refăcute instalaţiile electrice, de apă şi gaz, iar apoi, dacă vor rămâne fonduri să se cumpere şi mobilier. Se vor monta şi camera de supraveghere. Pe lista de investiţii se mai regăseşte şi montarea unui sistem de detecţie şi alarmare în caz de incendiu, instalarea unui sistem de alarmare la fiecare pat cu semnalizare pe hol şi în cabinetul asistenţilor, a unui sistem de distribuţie a semnalului TV, inclusiv prize TV în saloane şi rezerve, dar şi instalarea unui sistem de control acces. Toate aceste modernizări sunt acum blocate.

CITIŢI ŞI:

UPDATE Aristotel Căncescu, arestat preventiv. Baronul CJ Braşov: „Faptul că am plătit pe lucrări nefăcute... Doar de neglijenţă în serviciu putem fi acuzaţi”

Cum funcţiona mafia lui Aristotel din Consilul Judeţean Braşov

Aristotel Căncescu a anunţat că se retrage şi din Media şi cedat  cu titlu gratuit licenţa postului MIX 2 unor colaboratori.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite