Laura, „îngerul salvator“ de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. „E greu în serviciul operativ, dar şi satisfacţiile sunt foarte mari“

Laura, „îngerul salvator“ de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. „E greu în serviciul operativ, dar şi satisfacţiile sunt foarte mari“

Plutonier major Laura Iancu lucrează de 12 ani la ISU Braşov. Foto: ISU Braşov

Are 39 de ani, este plutonier major şi una dintre puţinele femei pompieri militari din România care fac descarcerări, sting incendii sau acordă prim ajutor. Laura Iancu este subofiţer operativ la ISU Braşov şi dovada că doar prejudecăţile pun bariere femeilor care vor să fie salvatori, atunci când puterea interioară şi forţa fizică sunt antrenate constant.

Pompier militar din 2007

Laura este pompier militar din 2007. A aflat că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov face angajări din sursă externă şi şi-a depus candidatura. A dat concurs, a fost angajată şi repartizată la birou, iar patru ani mai târziu, Detaşamentul 1 al ISU Braşov a avut nevoie de subofiţeri operativi. Laura a dat un nou concurs şi, din 2011, a început să "iasă pe teren".
 
"Îmi place foarte mult în misiuni, pe teren. Nu m-aş mai întoarce niciodată la birou. E greu în serviciul operativ, însă şi satisfacţiile sunt foarte mari", spune plutonierul major Laura Iancu.
 
Pentru că e subofiţer operativ, Laura se ocupă în primul rând de operaţiuni de descarcerare. Are avantajul constiuţiei fizice şi intră uşor în spaţii înguste. Ştie pe de rost maşina de descarcerare, ştie cum se taie o caroserie şi, la nevoie, ridică şi piesele de echipament grele de peste 25 de kilograme. 
 

Eroină în timpul liber

Laura Iancu locuieşte în Braşov. Are 39 de ani, este căsătorită şi are doi copii. În seara de 12 iulie 2018, era liberă. A ieşit la alimentară şi a aflat, de la un vecin, că într-un spaţiu slab iluminat, de pe stradă, a fost înjunghiat un bătrân.
 
"Nu aveam nici mănuşi la mine, nu aveam nimic. Dar în momente din acestea nu mai ţii cont. Am văzut că bărbatul era căzut la pământ şi deja pierduse foarte mult sânge. Am văzut o lovitură adâncă în gât şi am început hemostaza. Între timp, se auzeau şi sirenele colegilor, de pe echipajul medical. Când au ajuns, i-am rugat să mă ajute să îl dezbrăcăm pe bărbat, să vedem ce plăgi are. Erau foarte multe lovituri", îşi aminteşte Laura Iancu.
 
După primul ajutor, Laura a plecat la spital, cu victima şi colegii de serviciu.

Faţă în faţă, victimă şi salvator

Zamfir Ene avea atunci 82 de ani. I-a devenit întâmplător ţintă unui bărbat de 22 de ani, din Râşnov. Înarmat cu un cuţit şi, potrivit procurorilor, aflat sub influenţa stupefiantelor, agresorul a lovit cu cuţitul pentru că voia banii bătrânului. A fost prins după trei zile, în judeţul Vrancea. Azi, la un an după faptă, e după gratii. A fost condamnat, în primă instanţă, la nouă ani şi opt luni de închisoare. Victima lui a pierdut foarte mult sânge şi a trecut prin momente cumplite. Azi, însă, doar cicatricile de pe piele şi rănile din suflet îi amintesc de cele petrecute. Zamfir Ene păşeşte singur, vorbeşte normal şi e convins că Laura Iancu e îngerul lui salvator.
 
"Dacă nu era Laura, nu mai eram nici eu, acum. Am pierdut foarte mult sânge. Ce a făcut Laura pentru mine e un gest profund uman. Nu o să îl uit, cât oi trăi", spune Zamfir Eftimie.
 
Victima şi salvatorul sunt vecini, locuind la câteva clădiri distanţă.
 
"Mă întâlnesc des cu el, pe stradă. De fiecare dată când îi mai vizitez, soţia dânsului mă aşteaptă cu plăcinte şi nu mai ştiu cum să îmi mulţumească. E foarte frumos să poţi face ceva pentru un om şi să îţi şi poată mulţumi aşa, după aceea", mai spune plutonierul major Laura Iancu.
 
Citeşte şi:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: