Lacul din Noua şi aleea de Sub Tâmpa vor fi reamenajate

Proiectul de „cosmetizare" a celor două zone verzi are o valoare totală de 2 milioane de lei. Documentele vor fi depuse la Administraţia Fondului pentru Mediu din cadrul Ministerului Mediului pentru obţinerii unei finanţări nerambursabile.

Ştiri pe aceeaşi temă

În zona lacului din cartierul Noua vor fi construite şi reamenajate aleile pietonale. Acestea vor fi placate cu piatră naturală. „Vom amenaja şi un loc de joacă, iar spaţiul verde din imediata apropiere a lacului va fi refăcută pentru ca braşovenii să se poată bucura de această oază de verdeaţă. Din păcate, nu am putut prinde în acest proiect şi curăţirea totală a lacului, pentru că de fapt pe noi acest lucru ne interesa", a declarat pentru bzb.ro viceprimarul Miklos Gantz. Tot în zona lacului din Noua va fi refăcut iluminatul public, fiind vorba de aproximativ 50 de stâlpi alimentaţi cu energie fotovoltaică.

O altă zonă verde care va fi amenajată în acest an este cea de lângă Aleea de Sub Tâmpa, partea limitrofă pădurii dintre Bastionul Postăvarilor până la Bastionul Ţesătorilor. „Zona va fi igienizată complet. Vegetaţia de mici dimensiuni care creşte necontrolat va fi eliminată şi va fi plantată vegetaţie specifică zonei, cu rezistenţă la noxe. Iar în privinţa iluminatului public vom adopta aceeaşi soluţie, a stâlpilor alimentaţi cu energie fotovoltaică, urmând a fi amplasaţi aproximativ 70 de stâlpi", a adăugat viceprimarul Gantz.

Viceprimarul spune că dacă lucrurile vor merge bine, este posibil ca în primăvara acestui an să fie încheiate contractele de finanţare şi lucrările să înceapă în primele luni de vară.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările