Judecătorii i-au stricat vacanţa lui Aristotel Căncescu. I-au interzis să părăsească ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Tribunalului Braşov au decis prelungirea controlului judiciar în cazul lui Artistotel Căncescu şi a altor patru persoane judecate în acelaşiu dosar de corupţie.

Aristotel Căncescu făcuse şi o cerere să părăsească România în perioada 1-12 decembrie, dar magistraţii i-au respins solicitatea. De asemenea s-a respins şi cererea de ridicare parţială a sechestrului pe bunurile inculpaţilor. În plus s-a prelungit constrolul judiciar atât pentru Aristotel Căncescu, cât şi pentru Ion Diniţă, Maria Gheorghieş, Radu Petru Ispas şi Gabriel Bâgiu, judecaţi în acelaşi dosar.

Aristotel Căncescu a fost trimis ]n judecată în vară pentru cinci fapte de abuz în serviciu, luare de mită, spălare de bani, trafic de influenţă şi instigare la tentativă de abuz în serviciu. Procesul său a început la Tribunalul Braşov, iar Căncescu este judecat sub control judiciar. La prima înfăşişare, din 12 august, Căncescu a dat o declaraţie de o oră în faţa instanţei prin care a susţinut că este nevinovat.

Contracte umflate şi de zece ori

Aristotel Căncescu (PNL) este acuzat că a încheiat contracte preferenţiale cu firma fostului deputat Ion Diniţă şi cu firma omului de afaceri Gabriel Bâgiu şi ei inculpaţi în dosar. Alţi şase funcţionari publici de la Consiliul Judeţean trebuie să dea şi ei socoteală în faţa instanţei.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2006 -2007, Consiliul Judeţean Braşov a încheiat două contracte de întreţinere a drumurilor şi deszăpezire cu societatea comercială Gotic SA Braşov reprezentată de Diniţă Ion. Contractul, încheiat pe şase ani a fost iniţial de 9.724.823 lei. Preţul a crescut de zece ori până în anul 2012, ajungându-se astfel la o sumă uriaşă de 101.750.482 de lei.

Aceeaşi metodă de ulflare a preţurilor a fost folosită şi în cazul contractelor încheiate cu Ramb Sistem care prevedeau amenjarea Complexului de Agrement de sub Tâmpa (8.082.044 de lei) şi a terenurilor de sport de la Colegiul Andrei Şaguna (1.739.762 de lei). Deşi în contracte se spunea clar că preţul nu poate fi modificat, Consiliul Judeţean a mai dat în plus încă 5.577.621 de lei.

CITIŢI ŞI:

UPDATE Aristotel Căncescu, arestat preventiv. Baronul CJ Braşov: „Faptul că am plătit pe lucrări nefăcute... Doar de neglijenţă în serviciu putem fi acuzaţi”

Cum funcţiona mafia lui Aristotel din Consilul Judeţean Braşov

Aristotel Căncescu a anunţat că se retrage şi din Media şi cedat  cu titlu gratuit licenţa postului MIX 2 unor colaboratori.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite