Joi e zi de grevă în instituţiile publice. Nu se va lucra cu publicul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grevă în data de 30 aprilie 2015
Grevă în data de 30 aprilie 2015

Nemulţumiţi de salariile mizere, de lipsa acordării normei de hrană sau a tichetelor de masă, câteva sute de angajaţi din administraţia publică locală vor intra joi, 30 aprilie, în grevă generală de o zi.

Greva va modifica şi programul de lucru al Serviciului de Evidenţă a Populaţiei din cadrul Primăriei Braşov. Astfel, tinerii care au programat să îşi unească destinele în zilele de 9 şi 10 mai îşi vor putea depune dosarele în vederea oficierii cununiei civile abia lunea viitoare, pe 4 mai. De asemenea, căsătoriile programate pentru data de 30 aprilie au fost reprogramate o parte pentru data de 2 mai, iar altele au fost devansate pentru ziua de miercuri.

Greva de joi este un ultim semnal de alarmă tras de funcţionarii publici. Urmează ca în a doua parte a anului să fie declanşată grevă pe termen nelimitat, dacă revendicările acestora nu le vor fi ascultate.

Revendicările sindicaliştilor din administraţie vizează reglementarea şi liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii; creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. 

Grevă în sistemul bugetar pe 30 aprilie. Întreaga activitate a primăriilor va fi blocată. Sindicat: „Nu vom elibera acte”

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite