Jocurile strămoşeşti vor fi prezentate de juni la Crucea Dreptăţii

Jocurile strămoşeşti vor fi prezentate de juni la
Crucea Dreptăţii

Braşoveanca este doar unul dintre jocurile prezentate. FOTOUniunea Junilor

Junii Dorobanţi aşteaptă turiştii şi braşovenii în această duminică la tradiţionalul Joc Strămoşesc de la Crucea Dreptăţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Evenimentul, organizat de Uniunea Junilor, începe duminică 19 august la ora 10.00, în Piaţa Unirii, cu Hora Junilor, iar de la ora 14.00, va fi aducerea fetelor la joc la Crucea Dreptăţii. Vor fi prezentate jocurile strămoşeşti pe care tinerii trebuie să le cunoască pentru a fi integraţi în viaţa socială a adulţilor din Şcheii Braşovului: hora junilor, brâul, breaza, ardeleana, sârba şi braşoveanca. Crucea Dreptăţii este lângă rezervorul cu apă din Şchei. În caz de vreme nefavorabilă, jocul va fi reprogramat pentru duminica următoare.

Jocul de la Crucea Dreptăţii este una dintre tradiţiile păstrate cu sfinţenie de junii din Şcheii Braşovului, În săptămânile dinaintea jocului, fetele şi tinerii fac repetiţii la casa vatafului şi stabilesc ordinea perechilor. Înainte la acest joc participau în mod deosebit tinerii şi fetele din zona Pajiştei, Valea Tei, Prund sau zona  Junilor Dorobanţi.

Decorarea platoului de la Crucea Dreptăţii unde are loc jocul este sarcina junilor, aceştia aduc aduc din pădure un brad, de şase-şapte metri înălţime pe care-l înfig într-o groapă săpată în pământ în ziua dinaintea jocului.

Bradul este decorat cu ghirlande de hârtie colorată confecţionate de către fetele care participă la joc, iar în vârful bradului se prinde un steag tricolor şi un buchet de flori.

Tradiţia spune că, duminica dimineaţa, pe la orele nouă, toate perechile se adună la casa vătafului unde sosesc şi lăutarii. Tineri şi fetele sunt înveşmântaţi în haine de duminică adică pantaloni negri şi cămăşi albe, respectiv fuste negre şi cămăşi albe. La vătaf se organizează o coloană din feciori şi fete care, ţinându-se de braţ, pornesc spre piaţa Prundului. În frunte sunt muzicanţii şi perechile formate din vătaf, armaşi şi stegar.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările