Investiţii de peste 600.000 de euro la Secţia de oncologie de la Pediatrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investiţia a fost realizată cu sponorizări de la firme şi persoane fizice FOTO Asociaţia Dăruieşte Viaţă
Investiţia a fost realizată cu sponorizări de la firme şi persoane fizice FOTO Asociaţia Dăruieşte Viaţă

600.000 de euro au fost investiţi la Secţia de oncologie a Spitalului de Copii din Braşov, care a fost renovată printr-o investiţie privată. Secţia se redeschide marţi, 29 noiembrie, iar demersul aparţie Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, care a fost susţinut financiar de mai mult de 100 de companii şi persoane fizice.

Secţia de pediatrie oncologică,  diabet şi boli rare a Spitalului de Pediatrie din Braşov deserveşte mai multe judeţe, peste 800 de copii fiind internaţi aici anual. În luna august a acestui an, au fost începute lucrările de renovare. După trei luni, secţia de oncologie a căpătat o cu totul altă faţă.

„Implicarea noastră, a Asociaţia Dăruieşte Viaţa, la Spitalul de Copii Braşov arată că se poate şi în România, este un exemplu de bune practici pentru modernizarea unei instituţii medicale de stat, conform standardelor europene. Copiii bolnavi de cancer sunt trataţi, în România, în spitale cu toalete la comun, fiind supuşi unui risc de infecţii crescut. Am lucrat cu specialişti, am recompartimentat spaţiul, pentru a crea saloane de 2 şi 3 paturi, cu grup sanitar propriu, pentru a asigura circuitele prevăzute în protocoalele medicale, am folosit materiale de cea mai bună calitate, pentru a asigura condiţii optime de menţinere a igienei, iar designul are la bază terapia culorii, pentru a-i face pe copii să se simtă ca într-un mare loc de joacă. Aceasta este abordarea pe care o avem şi pentru construirea primului spital dedicat copiilor bolnavi de cancer, la spitalul Marie Curie, din Bucureşti: asistenţă medicală la standarde europene şi grijă pentru copii”, a declarat Carmen Uscatu, preşedintele Asociaţiei Dăruieşte Viaţă.

Micuţii care vor fi de acum încolo internaţi aici vor fi întâmpinaţi de culori, desene şi personaje de poveste. Saloanele în care vor sta sunt dotate cu mobilier adecvat nevoilor lor, circuite medicale moderne şi băi proprii. Secţia reamenajată are acum 12 saloane, cu 25 de paturi.

„Mesajul nostru este simplu: când sistemul ne omoară copiii, prin lipsa de acces la servicii medicale de calitate, fiecare dintre noi poate să le dea o şansă la viaţă, prin implicare, printr-o donaţie cât de mică, prin susţinerea oamenilor profesionişti şi de bună credinţă care se luptă cu acest mecanism al morţii şi al indiferenţei. Aceasta este formula succesului care stă la baza proiectului nostru: strângem fonduri de la finanţatori privaţi, persoane particulare şi companii, colaborăm cu personal medical dedicate precum şi cu specialişti în domeniu, precum arhitecta Raluca Soaita, specializată pe domeniul medical, care a realizat proiectul pentru modernizarea secţiei din acest spital”, a afirmat Oana Gheorghiu, vicepreşedintele Asociaţiei Dăruieşte Viaţa.

„Proiectul de modernizare derulat de Asociaţia Dăruieşte Viaţă, împreună cu sponsorii privaţi, ajută personalul medical în misiunea pe care o are: este mai uşor să îngrijeşti copiii şi şansele de recuperare cresc câtă vreme ai condiţii propice de primire a lor în spital”, a spus managerul Spitalului Clinic de Copii Brasov, Liviu Muntean.

Medicii secţiei spun că o astfel de investiţie este mai mult decât necesară periodic, mai ales când aceasta este dedicată îngrijirilor acordate copiilor cu cancer, dar şi altor micuţi cu boli grave.

Proiectul va continua pentru modernizarea altor două secţii ale Spitalului de Pediatrie din Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite