Intrarea României în Primul Război Mondial, marcată la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eroii căzuţi în Primul Război Mondial vor fi comemoraţi la Braşov. FOTOAndrei Paul.
Eroii căzuţi în Primul Război Mondial vor fi comemoraţi la Braşov. FOTOAndrei Paul.

În acest sfârşit de săptămână, are loc comemorarea la nivel naţional a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. La Braşov se desfăşoară ceremonii militare, dar şi Festivalul de Reconstituire Istorică din Piaţa Sfatului

Sâmbătă în comuna Fundata vor fi depuneri de coroane şi jerbe la Monumentul dedicat primului ofiţer al armatei române căzut la datorie în noaptea de 14/15 august 1916. Depuneri de coroane vor avea loc şi în Piaţa Sfatului din Braşov, începând cu ora 11:00, iar la ora 12:00 urmează Ceremonia Militară şi Religioasă. 

Sâmbătă seara, cu începere de la ora 21:00, subunităţi de pluton vor exercuta marşuri tactice pentru a marca centenarul intrării armatei române în război, la Braşov pe ruta cabana Brădet - Monument Săcele, dar şi la Predeal şi Ghimbav. Aceştia vor purta cu ei drapelul naţional şi vor intona marşul "Treceţi batalioane române Carpaţii", iar la sfârşit vor depune o jerbă de flori în memoria eroilor căzuţi în război. 

Festivalul internaţional de reconstituire istorică Braşov 1916 se desfăşoară în acest weekend în Piaţa Sfatului. Practic centrul Braşovului devine câmp de luptă, iar turiştii, dar şi localnicii pot vedea exact cum s-au dus bătăliile de acum 100 de ani. Tabăra militară urmează să fie amplasată lângă Casa Sfatului, sub forma unei expoziţii cu standuri inspirate din poziţiile de luptă ale campaniei militare din august — octombrie 1916. De asemenea, în perimetrul expoziţiei este amplasat un tun de câmp original, împrumutat de la Muzeul Militar Naţional ,,Regele Ferdinand I“.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite