Icoala Maicii Domnului „Pantanassa“ rămâne definitiv la Catedrala din Piaţa Sfatului

Icoala Maicii Domnului „Pantanassa“ rămâne definitiv la Catedrala din Piaţa
Sfatului

Icoana a fost comandată de credincioşii braşoveni. FOTObzb.ro

Braşovul va găzdui de acum icoana Maicii Domnului, „Pantanassa”, comandată de câţiva credincioşi braşoveni. Însuşi Înalt Preasfinţitul Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului, a adus icoana făcătoare de minuni de la Muntele Athos şi a depus-o ieri la Catedrala  „Adormirea Maicii Domnului” din Piaţa Sfatului, acolo unde va rămâne definitive, scrie bzb.ro.

Icoana este considerată tămăduitoare de cancer, fiind copie a uneia făcătoare de minuni pictată în Muntele Athos, păstrată la Mănăstirea Vatopedu.  Prin rugăciunile săvârşite înaintea icoanei, mulţi credincioşi s-au vindecat de boli incurabile. Icoana a fost pictată pe lemn în secolul al XVII-lea. „Icoana „Pantanassa”, Maica Domnului, a fost adusă de la mănăstirea Vatopedu, unde s-a pictat. Ea a fost comandată de un grup de credincioşi de aici, din Braşov, iar aceştia au ţinut neapărat ca această icoană să fie aşezată într-o biserică închinată Maicii Domnului. „Biserica noastră are bucuria de a primi această icoană şi o primim într-o zi mare, pentru că astăzi (n.r. ieri) este Zămislirea Maicii Domnului. Ea este rodul rugăciunilor şi al lacrimilor părinţilor Ioachim şi Ana, care nu mai putea zămisli”, a precizat  pr. prof. conf. dr. Daniel Benga, protopopul Braşovului, citat de bzb.ro.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: